Circuite.info

Croaziera in Oceanul Indian Mauritius – Seychelles – Madagascar – Reunion

Date plecare: 15.02.2018 Transport: avion

Print Friendly, PDF & Email

Informatii generale


PLECARI LOC IN CAMERA DUBLA SUPLIMENT SINGLE
15 Februarie 2790 € 990 €
Tarif Early Booking 2540 € 990 €

 

NOTE:

Tariful include reducere Early Booking si este valabil pentru rezervari pana la data de 30.06.2017 si avans la inscriere de 50%. Reducere copii pana in 12 ani: 10% din pachetul de baza. Nu se acorda reduceri pentru a treia persoana in camera. Grup minim 16 pers. Pentru un grup de 12 – 15 persoane, tariful se majoreaza cu 290 € / pers. Excursiile organizate in porturile de debarcare pe durata croazierei sunt optionale si se achita pe vas. Insotitorul roman de grup nu participa la excursiile optionale organizate de linia de croaziera.

 

Itinerariu


Program

Ziua 1. BUCURESTI – PARIS
Intalnire cu ghidul in aeroportul Henri Coanda la ora 11:30 si imbarcare in zborul spre Mauritius via Paris. Zbor de noapte la bord.
Ziua 2. PARIS - MAURITIUS
Sosire in Mauritius in jurul orei 07:35. Bine ati venit! Situata in estul Oceanului Indian si a insulei Madagascar, tanara insula Mauritius, ‘modelul lui Dumnezeu pentru Paradis’, este o bijuterie naturala unica pe planeta. Dupa preluarea bagajelor si formalitatile vamale, ne deplasam spre capitalei insulei, Port Louis, unde vom admira celebra pista de curse hipice Champ de Mars (prima de acest gen din emisfera sudica), fortul Adelaide, de unde se poate admira o splendida panorama a orasului si a portului, catedrala catolica, catedrala anglicana, Place d’Armes, Moscheea Jummah si Chinatown. Pranz intr-un restaurant local apoi continuam cu vizitarea muzeului Postei (« Blue Penny ») unde veti descoperi povestea faimoselor “Albastru de Mauritius”, si “Portocaliu de Mauritius”, cele mai scumpe timbre din lume 1 million de USD fiecare , datand din 1847. Turul orasului se incheie in Caudan Waterfront, o promenada identica cu « The Waterfront » din Cape Town unde ne vom bucura de timp liber pentru relaxare. Transfer la hotel si cazare la hotel Mauricia Beachcomber 4* sau similar.
Ziua 3. PAMPLEMOUSSES - MUZEUL ZAHARULUI - PORT LOUIS
Dupa micul dejun si check out-ul din hotel, incepem vizita cu Gradina Botanica Pamplemousses, una dintre cele mai vechi din emisfera sudica, ce adaposteste mii de plante endemice rare precum crini giganti din Amazon si palmierii Talipot, care infloresc o data la 60 de ani; Dupa vizita casei coloniale « Mon plaisir », vizitam muzeul zaharului, prilej de a descoperi istoria Mauritiusului. Transfer la vasul de croaziera Costa NeoRiviera pentru formalitatile de imbarcare. Vasul paraseste portul la ora 21.00. Cina si noapte la bord.
Ziua 4. PE MARE – SUN & FUN
Vasul navigheaza spre Mahe ( Seychelles ). Va puteti bucura de soare pe puntea vaporului, la piscina, participand la diversele programe de animatie si divertisment etc. La bordul unui vas de croaziera, mai ales sub briza tropicala a oceanului, nu ai cum sa te plictisesti vreodata. Aveti la dispozitie nenumarate facilitati si moduri de a va petrece timpul. Noapte la bord / pensiune completa.
Ziua 5. DISTRACTIE SI RELAXARE LA BORD
In aceasta zi va bucurati de razele blande ale soarelui tropical, relaxandu-va la piscina sau in jacuzzi, in sauna sau intr-un salon de masaj. Seara va asteapta petreceri surpriza, spectacole de cabaret stil Broadway, cafe concert, muzica dansanta. Noapte la bord / pensiune completa.
Ziua 6. SEYCHELLES
La ora 08.00 vaporul acosteaza in Victoria, insula-capitala a arhipeleagului Seychelles. Situata pe o suprafata de 400.000 de km patrati, imediat sub Ecuador, insulele Sychelles se identifica ca veritabile “Bijuterii ale Oceanului Indian”. Cele 114 insule ale arhipelagului, printre care se remarca Mahe, La Digue, Praslin si Silhouette, descopera vizitatorului frumuseti paradisiace. Gradinile si fructele tropicale, palmierii inalti, precum si limpezimea de cristal a Oceanului Indian isi lasa amprenta exotismului pur, absolut, asupra acestui adevarat colt de rai. Recifurile de corali magnifice, unele dintre cele mai mari din lume, formeaza lagune superbe. Broastele testoase gigantice de uscat, precum si mii de specii de pasari incanta ochii turistilor. Un veritabil muzeu viu de istorie naturala si un sanctuar al catorva dintre cele mai rare specii de flora si de fauna de pe pamant, Seychelles sunt singurul loc din lume unde se gasesc specii endemice unice cum sunt palmierii coco-de-mer, monument natural UNESCO, copacul-meduza sau pasari pe cale de disparitie. Mahe, cea mai mare insula, populata cu 90% dintre locuitorii acestei tari, este acoperita de vegetatie luxurianta si plaje cu nisip alb si fin. Vasul stationeaza in Seycelles. Noapte la bord / pensiune completa.
Ziua 7. SEYCHELLES
Astazi puteti opta pentru o excursie in doua dintre cele mai frumoase insule ale arhipelagului: Praslin, a 2-a insula ca marime din arhipeleag, in care veti fi fascinati de Vallée de Mai, padurea renumita pentru flora si fauna ei ( aici creste Coco-de-Mer, cu fructele cele mai mari din lume, atingand 25 kg) si La Digue, insula care cu siguranta va va seduce prin pitorescul caracteristic ( nu exista masini sau autobuze, doar un fel de vehicule locale viu colorate). Noapte la bord / pensiune completa.
Ziua 8. SEYCHELLES
In prima parte a zilei va sugeram o excursie cu catamaranul de-a lungul tarmurilor exotice, prilej de a admira cele mai frumoase plaje ale arhipeleagului. Posibilitati de plaja, baie si snorkeling in apele de clestar ale lagunei. Vasul paraseste portul la ora 14:00.
Ziua 9. LA BORD
Vasul navigheaza spre sud, prilej de relaxare si distractie la bordul vasului. Noapte la bord / pensiune completa.
Ziua 10. NOSY BE - MADAGASCAR
Vasul acosteaza la ora 8:00. Nosy Be este o incantatoare insula tropicala fiind destinatia principala a insulelor Madagascar. Este numita si “Insula parfumata” datorita faptului ca este un mare producator de ulei extras din florile copacului ylang-ylang. Capitala insulei si portul principal este Hell-Ville, construit in partea de sud-este si este orasul in care traiesc doua treimi din totalul de locuitori (30.000). La Muzeul Nosy Be sunt organizate expozitii apartinand triburilor locale Sakalava si Antankarana. Optional puteti face o excursie in insulele Komba si Tanikely, adevarate bijuterii troppicale. Plecare ora 18:00. Noapte la bord / pensiune completa.
Ziua 11. DIEGO SUAREZ - MADAGASCAR
In Diego Suarez se ajunge la ora 8:00. Este cel mai nordic port din Madagascar situat in unul dintre cele mai mari si mai frumoase golfuri ale lumii ( al 3 lea dupa Sidney si Rio de Janeiro). Diego Suarez este principalul oras al provinciei fiind construit in jurul golfului. Oras modern este totusi recunoscut pentru mestesugurile locuitorilor ( facute din coarne de bou si carapace de testoase). Puteti alege si o vizita la Parcul National din Ankarana, patrimoniu natural UNESCO, care cu siguranta va va impresiona. Vasul paraseste portul la ora 18:00. Noapte la bord / pensiune completa.
Ziua 12. SUN & FUN
Zi de navigare pe Oceanul Indian, cu destinatia Tamatave. Noapte la bord / pensiune completa.
Ziua 13. TAMATAVE - MADAGASCAR
Sosim dimineata ora 08.00 la Tamatave, principalul oras de pe coasta de est a Madagascarului. Putem alege un tur de explorare inedit, in bazarul plin de culoare si curiozitati locale, sau o escapada in Parcul National, rezervatie naturala impresionanta, cu plante si fructe exotice deosebit de rare si numeroase specii de reptile, precum serpi, caimani si broaste testoase care hoinaresc in libertate. Parasim portul la ora 15.00.
Ziua 14. REUNION
Sosire la St. Denis la ora 15:00. Insula de origine vulcanica, apartinand Frantei, Reunion incanta vizitatorii cu peisajele sale naturale si urbane unice, fiind foarte adesea comparata cu Hawaii. Plajele sunt printre cele mai fermecatoare din lume, inconjurate de largi bariere de corali. Amatorii de scufundati si snorkeling pot descoperi si aici, in apele putin adanci si calde, un paradis marin de o frumusete care iti taie respiratia. Pe insula se simt pe alocuri influente ale culturilor indiene, africane si chiar chineze. Capitala insulei, Saint Denis, seamana indeaproape cu un oras francez mai ales in stilul arhitectonic, fiind si centru administrativ, comercial si cultural al insulei. Un tur in sudul salbatic al insulei nu trebuie ratat, precum si o excursie pe muntele vulcanic, pana aproape de buza craterului. Noapte la bord / pensiune completa.
Ziua 15. REUNION
Mic dejun. Timp liber la dispozitie sau excursie optionala turul insulei. Turul de oras include Muzeul de Arta Leon Dierx, care adaposteste opere ale unor artisti cunoscuti pe plan mondial, Artothèque (un alt Muzeu de Arta), Jardin d’État cu Muzeul de Istorie Naturala, vechea primarie, Episcopia, rue de Paris cu vilele creole, sediul Consiliului General, vila Déramond-Barre, primaria, pagoda chinezeasca Guan Di, catedrala. Pranz optional pe parcursul turului de oras. Ziua se incheie cu timp liber pentru cumparaturi in marele bazar si pe strada comerciala, insa nu inainte de a admira templul indian si moscheea Noor-e-Islam, situate pe acesta strada. Vasul paraseste portul la ora 19.00. Noapte la bord / pensiune completa.
Ziua 16. LA VANILLE – BAIE DU CAP MACONDE, CASCADA ROCHESTER & LE MORNE BRABANT
Mic dejun la bordul vasului. Azi va propunem o excursie optionala de exceptie pentru a vizita sudul insulei. Vom incepe cu fabrica de ceaiuri Nouvelle France, continuam cu parcul La Vanille, rezervatie cunoscuta si sub numele de "Crocodile Park", locul unde isi duc viata mii de crocodili adusi din Nil. Este singurul loc din lume in care se imperecheaza broastele testoase Aldabra. Vom putea vedea si maimute, porci mistreti si numeroase specii de insecte. Ne indreptam apoi spre coasta sudica a insulei, facand un scurt popas la Gris Gris Souillac, unde vom remarca forta valurilor care ajung la tarm trecand prin singurul pasaj din bariera de corali care inconjoara insula, pasaj aflat aici. Pranz la un restaurant local. Dupa amiaza vom admira cascada Rochester, o cascada de 10 m inaltime, care se formeaza pe o stanca de bazalt, apoi plaja perfecta de la Pointe-aux-Roches. Superbul drum de coasta, cu peisaje magnifice, ne conduce pana la Baie du Cap Maconde. Vom petrece 3 ore pentru relaxare si baie pe cea mai frumoasa plaja din Maruritius, Morne Brabant Beach. Intoarcere la vas pentru innoptare. Noapte la bord / pensiune completa.
Ziua 17. PARCUL CASELA - CELE 7 PAMANTURI COLORATE - TROU AUX CERFS – GRAND BASSIN & CUREPIPE
Dupa micul dejun vom incepe procedurile de debarcare. In continuare vom avea prilejul inca o data de a descoperi insula in toata splendoarea sa. Incepem cu vizita Parcului Casela, aflat in districtul Riviere Noire, se intinde pe o suprafata de 25 de hectare si adaposteste 140 de specii de pasari rare de pe toate cele cinci continente. Principala atractie ramane porumbelul roz mauritan, o specie extrem de rara. O raritate este si o testoasa uriasa, care are peste 150 de ani si e inconjurata de alte testoase mai tinere; tot aici mai sunt si maimute, tigri si ohidee. Ne indreptam apoi spre sud-vest, admirand Cascadele Chamarel, cele mai inalte din Mauritius (83 m) ajungand la fascinanta atractie geologica “Cele 7 pamanturi colorate” (o varietate mare de nisip colorat, presarat cu particule de sol de natura vulcanica, de culoare albastra, verde, rosie si galbena, se crede ca s-a format prin racirea cu viteze diferite a straturilor de roca vulcanica, in urma cu milioane de ani). Pranzul il vom servi la Restaurantul Chamarel. Continuam periplul de azi cu o scurta oprire pentru a admira Alexandra si Black River Gorges, 2 cascade cu peisaje luxuriante, tipice padurilor tropicale, habitatul unor specii de pasari si plante endemice. Drumul ne poarta in continuare pana la Grand Bassin, un lac natural, sacru pentru religia hindu, unde mii de pelerini se strang anual pentru a celebra Maha Shivratree. Statuia zeului hindus Shiva, inalta de 33 metri, strajuieste intrarea spre cele cateva temple pline de culoare si miresme de parfumuri. Vizita se incheie in cele din urma la Curepipe. Vom vizita orasul, vom admira vulcanul stins Trou aux Cerfs si apoi centrul comercial Curipepe (fabrica de machete de ambarcatiuni). Transfer la aeroport pentru zborul de intoarcere in tara. Imbarcare si zbor spre Paris, ora 22:35. Noapte in avion.
Ziua 18. PARIS - BUCURESTI
Sosire in Paris la ora 07.35.. Dupa escala, ne imbarcam pentru zborul spre casa la ora 10:00 si sosire in Bucuresti Otopeni ora 13:55.

Servicii incluse/neincluse


Inclus

  • transport avion Bucuresti – Mauritius - Bucuresti;
  • autocar / minibus modern, licentiat pe durata transferurilor si a zilelor 1,2, 16 & 17;
  • 4 zile de vizita in Mauritius cu 3 pranzuri (tururile acopera tote obiectivele de interes ale insulei);
  • cazare 1 noapte in Mauritius la hotel Le Mauricia Beachcomber 4* (sau similar);
  • cazare 14 nopti cu pensiune completa la bordul vasului Costa NeoRiviera 4* in cabine interioare (pentru cabine exterioare sau cu balcon, disponibilitatea si tariful se verifica la cerere);
  • participarea la toate activitatile de divertisment si accesul la toate facilitatile vasului pe durata croazierei (piscine, spectacole, cabaret, discoteca, sala de fitness, etc);
  • insotitor de grup de toata durata croazierei;
  • asigurare medicala + storno (*valoare storno asigurata – pana la 21.000 lei / calatorie).

Neinclus

  • taxele de aeroport si securitate pentru zborurile internationale (se achita obligatoriu la inscriere): 495 €;
  • taxele portuare ( se achita obligatoriu la inscriere): 385 €;
  • excursiile optionale;
  • bacsisurile de pe durata excursiilor optionale (se achita local);
  • bacsisurile de pe durata croazierei (se achita la bordul vasului): 10 € / zi/ pers;
  • alte servicii decat cele mentionate.

Orar de zbor

ORAR DE ZBOR (compania Air France) – ore locale

 

15-Februarie Bucuresti 14:40 Paris 16:50
Paris 23:35 Mauritius 13:30 (16-Febr)
03-Martie Mauritius 22:35 Paris 07:35 (04-Martie)
Paris 10:05 Bucuresti 13:55

 

Note

  • Reunion este o insula vulcanica de o frumusete salbatica, situata la 900 km est de Madagascar, in Oceanul Indian, cu peisaje luxuriante, cu un climat placut, motive pentru care se numara printre destinatiile favorite ale turismului international. Prezenta pe insula a vulcanului stins Piton des Neiges, cel mai inalt munte din zona Oceanului Indian (3070 m altitudine!)  si a vulcanului activ Piton de la Fournaise, cu peisaje unice, a facut ca insula sa fie inclusa in patrimoniul UNESCO. Insula e cunoscuta de amatorii de sporturi nautice (surfing, jet skiing, scuba diving, fishing, plimbari cu barca), beneficiind de lagune exotice cu plaje de nisip alb. Insula are cel mai mare venit pe cap de locuitor si cea mai mare speranta de viata din Africa, datorita exportului de zahar, vanilie si esente pentru parfumuri.
  • Madagascar este a patra insula a lumqii, un loc unic pe Terra, cu peisaje spectaculoase si cu o fauna si flora rare, aproape trei sferturi dintre vietuitoarele de aici neputand fi admirate in nicio alta parte a lumii: aproximativ 12.000 de specii de plante – copaci (printre care abanosul, palisandrul, baobabul, 170 de specii diferite de palmieri), flori, plante medicinale, plante carnivore, precum si numeroase specii de animale endemice. Cele mai cunoscute creaturi exotice sunt lemurienii (mai multe specii), care pot fi vazuti in habitatul lor natural numai aici, dar si cameleonii. Vizita insulei ne va prilejui o incredibila intoarcere in timp cu 240 de miloane de ani, cand Madagascar facea parte din continentul unic Gondwana!
  • Vom descoperi aici paduri tropicale, cascade maiestuoase, plaje cu recifuri de coral si apa de un albastru turcoaz, iar miresmele florilor de frangipani si ylang-ylang ne vor delecta simtul olfactiv!
  • Seychelles este una dintre cele mai mici tari africane avand o populatie de cca 84.000 de oameni si peste 115 insule, un paradis exotic ce pastreaza peisaje nealterate de interventia umana, cu ape nepoluate, o flora si fauna pe alocuri unica, iar mai mult de de jumatate din tara este declarata parc national. Mahe, cea mai mare insula a arhipelagului, adaposteste unul dintre cele mai frumoase parcuri nationale, ce inconjoara muntele Morne Saeychellois, cel mai inalt loc al insulei cu o altitudine de 905m. Capitala statului, Victoria, este un oras colonial, cu arhitectura influentata de perioadele de dominatie atat engleza cat si franceza, denumirea arhipelagului ramanand cea din perioada franceza, mai precis din 1756 cand unul din navigatorii francezi ai acelor vremuri la revendicat in numele coroanei franceze, dandu-i numele dupa cel al contelui Moreau de Séchelles. Din Mahe se pot vizita alte doua insule ale acestui colt de rai din Oceanul Indian: Insula Praslin (singurul loc unde se gaseste palmierul de mare) si La Digue (insula cu cele mai frumoase plaje din lume) ;
  • Mauritius este o alta insula vulcanica, care face parte din arhipelagul Mascarene, ca si Reunion, fiind cunoscuta ca una dintre cele mai luxoase destinatii turistice la nivel mondial, cu statiuni amenajate in cele mai spectaculoase locatii si cu numeroase atractii naturale. Climatul subtropical, bogatia florei (aici se gaseste una dintre cele mai frumoase gradini botanice din lume!) si a faunei, traditiile multietnice, economia infloritoare sunt tot atatea atuuri turistice ale insulei Mauritius! Poate ca cea mai sintetica descriere a insulei, la superlativ, ii apartine scriitorului american Mark Twain: ”Mauritius-ul a fost facut mai intai, apoi raiul a fost copiat dupa el” ! Insula este cunoscuta, de asemenea, pentru faptul ca aici a trait o specie de porumbel urias, de 1,5 m inaltime – pasarea dodo- disparuta in sec. 17, care se regaseste astazi pe stema sa! Orasele sunt de o rara frumusete, se organizeaza anual numeroase festivaluri si carnavaluri pline de culoare, viata de noapte e deosebit de activa si sunt numeroase magazine exclusiviste pentru amatorii de shopping!

Observatii

CONDITIILE GENERALE DE PARTICIPARE:

Prezentul document constituie anexa la contractul de prestari servicii.

Tarifele sunt in euro / persoana. Tarifele sunt valabile pentru grup  minim  persoane. In cazul in care nu se intruneste numarul minim mentionat, pretul se poate majora cu pana la 10%, daca nu este precizat altfel. Aceasta conditie este acceptata de cei inscrisi la excursie automat, la semnarea contractului de prestari servicii turistice si nu constituie motiv de anulare. Numarul minim de participanti pentru a se organiza excursiile optionale este egal cu numarul minim de participanti pentru intregul program. Sub acest numar, agentia poate majora pretul sau anula optionalul.

In cazul in care turistul renunta la excursie, indiferent de motive, acesta va suporta urmatoarele penalitati calculate din valoarea totala a excursiei:

  1. 30 % daca retragerea se face pana in 60 de zile inaintea inceperii excursiei;
  2. 75 % daca retragerea se face intre 59 – 31 de zile inaintea inceperii excursiei;
  3. 100 % daca retragerea se face mai tarziu de 30 zile inaintea inceperii excursiei sau daca turistul nu se prezinta la locul de plecare in ziua si la ora stabilita.

Aceste penalizari se aplica in toate cazurile, cu exceptia programelor cu croaziera, sau programe confirmate cu propriile reguli de achitare, anulare, penalizare (ex: programe de Paste, Craciun, Revelion, Early Booking etc).

Rezervarile  pentru pachetele de Craciun /Revelion/ Paste/ Early Booking anulate, sunt supuse unor conditii speciale de penalizare:

  1. 50 % daca retragerea se face pana in 60 de zile inaintea inceperii excursiei;
  2. 80 % daca retragerea se face intre 59 – 31 de zile inaintea inceperii excursiei;
  3. 100 % daca retragerea se face mai tarziu de 30 zile inaintea inceperii excursiei sau daca turistul nu se prezinta la locul de plecare in ziua si la ora stabilita.

In cazul programelor care includ croaziere, temenele se modifica, astfel:

  1. 10 % daca retragerea se face pana in 76 de zile inaintea inceperii excursiei;
  2. 40 % daca retragerea se face intre 75 -60 zile inaintea inceperii excursiei;
  3. 75 % daca retragerea se face intre 59 -31 zile inaintea inceperii excursiei;
  4. 100 % daca retragerea se face mai tarziu de 30 zile inaintea inceperii excursiei sau daca turistul nu se prezinta la locul de plecare in ziua si la ora stabilita.

Clasificarea hotelurilor, restaurantelor, vasului de croaziera este cea oficial atribuita de organele de resort din tarile respective.

In situatii de exceptie ( evenimente, congrese, conferinte, targuri etc. ) agentia poate opera modificari in structura programului, fara a afecta vizitarea obiectivelor turistice.

Compania aeriana si orele de zbor mentionate in program sunt cu titlu informativ si pot fi schimbate. Agentia nu este responsabila in cazul in care programul turistic nu poate fi realizat, partial sau total, din cauza modificarii orarului de zbor, intarzierii sau anularii curselor aeriene. Siguranta bagajelor pe durata transportului aerian cade in sarcina companiei aeriene.

Taxele de aeroport sunt valabile la data intocmirii programului si pot fi modificate pana la emiterea biletelor de avion.

Pe durata circuitelor, sosirea la cazare se face de regula seara, putand aparea intarzieri datorita conditiilor de trafic, vreme, etc. Orele de sosire la cazare variaza de la o zi la alta, in functie de programul turistic. Agentia nu se face raspunzatoare pentru nerespectarea sau intarzierea programului turistic din cauza conditiilor de trafic (ambuteiaje, inchiderea sau schimbarea anumitor sectoare de drum etc.), a vremii, a controalelor vamale sau a indisciplinei anumitor turisti (intarzieri, atitudini ofensatoare sau ostile fata de ghizi, conducatorii auto etc.).

Pentru programele care presupun obtinerea vizei inainte de plecare, turistii au obligatia sa trimita toate documentele solicitate agentiei in termenul prevazut de aceasta pentru a evita orice risc de a nu se obtine viza din cauza timpului scurt pana la plecare. In cazul in care obtinerea vizei este conditionata de prezenta fizica a turistilor pentru interviu, acestia au obligatia de a se prezenta la data si ora la care s-a facut programarea. Refuzul autoritatilor consulare de a acorda viza, din orice motiv care nu poate fi imputat agentiei AGETUR, exonereaza agentia de la orice raspundere. Turistilor carora li s-a refuzat acordarea vizei, li se va returna intreaga suma achitata in avans, mai putin anumite costuri percepute de partenerii locali / companii aeriene pentru anularea excursiei, costurile variind in functie de data anularii serviciilor. Taxa de viza perceputa de Ambasade pentru procesarea vizelor nu se ramburseaza. In cazul in care turistul isi planifica mai multe vacante succesive si nu trimite documentele la timp / nu se prezinta personal pentru obtinerea vizei, agentia nu poate fi trasa la raspundere iar turistul are obligatia de a-si obtine singur viza necesara calatoriei.

Pe durata croazierelor toate platile efectuate ( bauturi, cumparaturi, masaj etc ) se inregistreaza pe cardul personal pe care fiecare turist il primeste la imbarcare. Micul dejun si pranzul se servesc in regim bufet iar cina se serveste ori in restaurantul bufet, ori a la carte ( cu meniu la alegere) fiecare pasager avand o anumita masa rezervata, de la inceputul pana la sfarsitul croazierei. Bagajele, atat la imbarcare cat si la debarcare, sunt transportate de personalul vasului. Seara, fiecare cabina primeste un buletin informativ cu toate activitatile care au loc a doua zi ( excursii, spectacole etc ).  Cabinele pot sa difere din punct de vedere al confortului unele fata de altele, cu toate acestea diferenta de pret este data de pozitionarea acestora pe vas, cele aflate pe puntile superioare fiind de regula mai scumpe. Cabinele rezervate la grupuri sunt de regula cabina interioare din categoria celor garantate (fara posibilitatea alegerii pozitiei pe o anumita punte) si se nominalizeaza cu cel mult o saptamana inainte de plecare. Agentia nu se face responsabila in cazul in care apar nemultumiri legate de acest aspect. De asemenea, linia de croaziera poate face un upgrade la una sau mai multe cabine (un schimb dintr-o categorie inferioara la o categorie superioara) fara o informare in prealabil si in mod aleatoriu iar agentia nu  poate fi trasa la raspundere. In porturile in care opreste vasul, turistii au posibilitatea sa cumpere excursii de la biroul de turism aflat la bord sau sa isi faca propriul program, insotitorul roman neavand obligativitatea de a-i insoti.

Copiii minori pot calatori doar: a) insotiti de ambii parinti b) insotiti de unul dintre parinti care sa aibe acordul notarial al  parintelui care nu calatoreste ( sau incredintare prin hotarare judecatoreasca definitiva, certificat de deces ); c) insotiti de un adult cu certificat de cazier judiciar in original si acordul notarial al ambilor parinti. Copiii care nu au carte de identitate, vor calatori obligatoriu cu pasaportul.

Turistul are obligatia sa se asigure ca documentele de calatorie precum cartea de identitate sau pasaportul, nu sunt deteriorate (in special elementele de siguranta si/sau poza). Atentie: Cartile de identitate romanesti emise inainte de anul 2009 nu sunt recunoscute ca documente de calatorie in Norvegia. Pentru toate celelalte state din afara Uniunii Europene si pentru acele state pentru care cetatenii romani nu au nevoie de viza de intrare, accesul se face pe baza pasaportului valabil cel putin 6 luni de la data terminarii calatoriei. Pentru tarile in care cetatenii romani au nevoie de viza de intrare, este necesar pasaportul valabil cel putin 6 luni de la data terminarii calatoriei. Anumite state nu permit accesul ca pasaport temporar sau nu aplica vize pe pasaport temporar, de aceea va rugam sa consultati serviciul consular al tarii in care intentionati sa faceti deplasarea sau va consultati in aceasta privinta cu agentia de turism. Atentie, persoanele recent casatorite au obligatia de a-si schimba Cartea de Identitate anulata de autoritati (perforata/ taiata).

Pentru a consulta lista statelor pentru care nu este necesara viza de intrare sau informatii suplimentare legate de calatoria cetatenilor romani in strainatate, accesati site-ul Politiei de Frontiera www.politiadefrontiera.ro sau al Ministerului de Externe www.mae.ro/travel-conditions .

Pentru a evita eventuale situatii de confuzii sau neintelegeri, turistii au obligatiia ca la inscriere sa citeasca Conditiile Generale de Participare.

Distribuie:

Solicita informatii

18 + two =

Solicita oferta
Telefon: 0724514592