Circuite.info by Paralela 45 Experience-Colentina

Finlanda: Povestile Nordului 2020

Date plecare:Perioada: 04.07 – 16.07.2020
Transport: avion

Print Friendly, PDF & Email

Informatii generale

Finlanda: Povestile Nordului 2020

Finlanda: Povestile Nordului 2020

Helsinki – Porvoo – Hameenlinna – Tampere – Jyvaskyla – Laukaa – Oulu – Rovaniemi – Sondankyala – Saariselka – Inari – Karasjok – Honnigsvag – Capul Nord – Hammerfest – Skaidi – Hjemmeluft – Alta – Tromso – Riksgransen – Narvik – Arhipelagul Lofoten: Evenes Svolvaer – Henningsvaer – Borg – A – Bodo – Saltstraumen – Cercul Polar – Mosjoen – Stjoerdal Trondheim – Kristiansund – Drumul Atlanticului – Molde – Drumul Trolilor – Drumul Vulturilor – Fiordul Geiranger – Lillehammer – Oslo

Pe cât de îndepărtate şi de învăluite de mister, pe atât de pline de farmec, teritoriile de dincolo de Cercul Polar au fascinat şi au captivat imaginaţia noastră dintotdeauna. Puţin populate, stăpânite în mare parte a anului de întuneric şi de temperaturi ce adeseori coboară sub pragul de îngheţ, aceste locuri au fost binecuvântate de un peisaj cu totul ieşit din comun, pe care vom avea privilegiul de a le explora în perioada nopţilor albe. De aici au plecat exploratori precum Nansen, Amundsen sau Thor Heyerdal care, căliţi în lupta cu natura, au reuşit să pună piciorul în locuri în care până atunci nimeni nu visase să ajungă. Tot de aici, parcă pentru a compensa solitudinea îndepărtatului nord s-au născut poveştile pline de căldură cu Fram Ursul Polar sau cu Moş Crăciun care ne-au umplut de vise şi de bucurii anii copilăriei. În aceste ţinuturi sălbatice şi pline de farmec vă invităm să călătoriţi, ca să vă întâlniţi cu Moş Crăciun în taigaua împădurită şi presărată cu lacuri din Finlanda, să primiţi certificatul care confirmă că aţi ajuns până la Capul Nord şi să vă umpleţi sufletul de încântare şi de uimire când veţi străbate maiestuoasele fiorduri ale Norvegiei.

Perioada:  04.07 – 16.07.2020

TARIF:  1480 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 480 EURO

(tarif valabil pentru un grup de minim 30 turişti; pt. 25-29 turişti, tariful se va majora cu 95 euro/pers.)

Itinerariu

Program

Ziua 1 / 04.07.2020: Bucureşti – Munchen – Helsinki
Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 04:25 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Lufthansa). Plecare spre Munchen cu compania Lufthansa, zbor LH 1655 (06:25 / 07:25) de unde se va pleca cu zborul LH 2462 (11:05 / 14:35) spre Helsinki, oraş fondat în anul 1550 de Gustavus Vasa, regele Suediei, cu care Finlanda a convieţuit multe secole, trecând apoi sub dominaţie rusească, până să-şi dobândească independenţa în anul 1917. După sosirea în Helsinki vom face un tur panoramic de oraş, care va include centrul istoric, Piaţa Senatului cu Catedrala Luterană, simbol al orașului, Universitatea, Casa Sederholm, pitoreasca piaţă de mărfuri, Primăria, Parlamentul, Parcul Esplanada, Biserica Ortodoxă Uspenski, Muzeul de Artă Contemporană, clădirea sălii de concerte Finlandia Hall, Opera, stadionul olimpic renumit pentru organizarea Jocurilor Olimpice de vară din anul 1952, Monumentul lui Sibelius şi Biserica Temppeliaukio, construită în stâncă. Cazare în Helsinki la Hotel Scandic Grand Marina (sau similar).
Ziua 2 / 05.07.2020: Helsinki – Porvoo – Hameenlinna – Tampere – Jyvaskyla – Laukaa
Mic dejun. Plecare spre cel de-al doilea oraș ca vechime al țării, Porvoo, ridicat pe malul râului cu același nume care se varsă în Golful Finic. Vom vizita orașul al cărui centru vechi parcă este un muzeu în aer liber, cu frumoase case tradiționale și străduțe pietruite unde vom găsi muzee, magazine cu suveniruri, cafenele și restaurante. Itinerarul zilei va continua spre Hameenlinna, unde vom vizita casa în care s-a născut Jean Sibelius, cel care avea să devină unul dintre cei mai importanţi compozitori de la sfârşitul perioadei romantice şi care prin muzica sa a jucat un rol foarte important în crearea identităţii naţionale finlandeze. În continuarea zilei ne vom îndrepta spre Tampere, cel mai mare centru manufacturier şi de asemenea cel mai mare oraş din interiorul Finlandei. Cunoscut şi sub numele de Manchesterul Finlandei, oraşul a prosperat începând cu sec. al XVIII-lea când Ţarul Alexandru I a contribuit la dezvoltarea rapidă a industriei textile prin abolirea taxelor. Mai aproape de zilele noastre, aici s-a înfiinţat compania Nokia care, deşi mai întâi a activat în domeniul prelucrării materialelor lemnoase a devenit ulterior un nume important în domeniul telecomunicaţiilor. Vom face o plimbare pietonală pe principala arteră comercială Hameenkatu, vom traversa podul peste Râul Tameerkoski, vom trece pe lângă biserica veche de lemn şi vom ajunge la catedrala dedicată ţarului Alexandru al-II-lea. Ne vom îndrepta apoi spre Jyvaskyla, oraş situat în partea de vest a zonei lacurilor din centrul Finlandei renumit datorită lui Alvar Aalto care s-a născut aici, unul dintre marii arhitecţi europeni, cunoscut drept Părintele Modernismului în arhitectură. Clădirile create de acesta se pot vedea aproape peste tot în Finlanda, în Jyvaskyla el proiectând clădirea Universităţii, staţia de poliţie şi Teatrul Municipal. Cazare în Laukaa la Hotel Spa Peurunka (sau similar).
Ziua 3 / 06.07.2020: Laukaa – Oulu – Rovaniemi
Mic dejun. În această zi vom străbate o zonă împădurită presărată cu lacuri îndreptându-ne spre Golful Botnic, cel mai nordic braţ al Mării Baltice, situat între coasta de vest a Finlandei şi coasta de est a Suediei. Până la Rovaniemi, destinația finală a zilei, vom face un popas în oraşul Oulu, cel mai populat din nordul Finlandei, al cincilea ca mărime din ţară. Vechile depozite din zona portului, prezentând trăsături caracteristice pentru arhitectura nordică, au fost transformate în restaurante şi cafenele, iar piaţa centrală, Kauppatori, este locul favorit de întâlnire deopotrivă al turiştilor cât şi al localnicilor. Vom face o scurtă plimbare, prilej de a admira Primăria, Catedrala cât şi Ajan Kulku, care reprezintă un grup statuar de 32 de statui în bronz care ilustrează întreaga istorie a orașului. Traseul va continua spre Rovaniemi unde ne vom caza la Hotel Sokos Vaakuna (sau similar).
Ziua 4 / 07.07.2020: Rovaniemi – Sondankyla – Saariselka
Mic dejun. Vom traversa în această dimineață linia de latitudine care marchează imaginar Cercul Arctic, îndreptându-ne spre “satul lui Moș Crăciun”, aflat la scurtă distanţă de Rovaniemi. De aici, doritorii vor putea să trimită o carte poştală care poartă însemnele îndrăgitului personaj şi cu puţin noroc vor putea chiar să stea de vorbă cu simpaticul şi darnicul moşuleţ. Ne vom deplasa în continuarea zilei prin peisaje feerice spre Sodankyla, unde se află una dintre cele mai vechi biserici de lemn din Finlanda, construită în anul 1689. După un scurt popas, vom pleca spre stațiunea turistică Saariselka, poarta de acces în Parcul Național Urho Kekkonen. Cazare în Saariselka la Hotel Lapland Riekonlina (sau similar).
Ziua 5 / 08.07.2020: Saariselka – Inari – Karasjok – Honnigsvag – Capul Nord – Honnigsvag
Mic dejun. Dimineața ne vom îndrepta spre Inari, localitate unde se află Parlamentul Sami din Finlanda, Muzeul Sami şi Nature Center Siida, o instituţie de promovare a identităţii şi culturii sami din Finlanda. Vom vizita cel mai important muzeu al culturii lapone unde la primul etaj în zona principală de expoziţie vom putea urmări viaţa locuitorilor din preistorie până în zilele noastre, descoperind transformările sociale, culturale şi politice care au afectat această comunitate de-a lungul timpului. Itinerariul zilei ne va purta apoi spre nord, prin tundra arctică laponă, populată de zeci de mii de reni, către zona locuită de populaţia sami, cunoscută şi sub denumirea peiorativă de laponi, singura populaţie indigenă din Uniunea Europeană care populează atât zonele din nordul Norvegiei cât și pe cele din Finlanda. Vom traversa granița dintre Finlanda și Norvegia îndreptându-ne spre Karasjok, „capitala” populaţiei sami din această țară, unde vom vedea Parlamentul Sami, Biblioteca şi Postul de televiziune local, după care vom vizita Sapmi Park, unde vom descoperi într-un mod interactiv, tradiţiile, cultura, istoria şi mitologia acestei populaţii semi-nomade. Ne vom deplasa în continuarea zilei de-a lungul fiordului Porsanger, al patrulea ca mărime din Norvegia şi apoi spre Kafjord, de unde prin „Tunelul Capului Nord”, un tunel rutier subacvatic cu o lungime de aprox. 7 km, vom ajunge pe Insula Mageroy, în nordul extrem al Norvegiei. Ne vom îndrepta pentru cazare la Hotel Scandic Destination Nordkapp (sau similar). În această seară vom ajunge la Capul Nord care, de-a lungul timpului, a reprezentat o mare provocare pentru exploratori și o incitantă atracție pentru călători. Ca dovadă că am ajuns la Capul Nord vom putea face fotografii cu „Marele Glob” care marchează „Capătul Lumii”.
Ziua 6 / 09.07.2020: Honnigsvag – Hammerfest – Skaidi – Hjemmeluft – Alta
Mic dejun. Ne vom deplasa spre Altafjord, în drumul nostru spre Hammerfest, cel mai nordic oraș din lume, unde vom vedea una dintre bornele geodezice care face parte din marele lanţ de triangulaţie ce se întinde din Norvegia până la Marea Neagră. Coloana din marmură numită Monumentul Meridianului marchează primul studiu realizat de Friedrich Georg Wilhelm Struve în prima jumătate a sec. al XIX-lea pentru a determina arcul meridianului global și pentru a calcula mărimea și forma pământului. Vom părăsi apoi Hammerfestul, vom trece prin Skaidi îndreptându-ne spre Hjmmeluft pentru a vizita cea mai complexă zonă de sculpturi preistorice rupestre în stâncă, din nordul Europei, intrată în Patrimoniul Mondial UNESCO. În continuarea zilei ne vom îndrepta spre Alta, orășel situat la 70° nord, precum Alaska și Siberia, dar care beneficiază de un climat mai blând datorită Curentului Golfului. Vom avea prilejul de a descoperi pitorescul localității și de a admira forma futuristă a Catedralei Luminilor Nordului care are o incredibilă faţadă placată cu titanium. Cazare în Alta Hotel Scandic Alta (sau similar).
Ziua 7 / 10.07.2020: Alta – Tromso
Mic dejun. Plecare spre pitorescul Kafjord, unde vom vizita muzeul dedicat celui mai mare şi mai puternic vas de război din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Tirpitz. Acesta a fost adăpostit în interiorul fiordului, într-una dintre cele mai importante baze ale flotei germane, de unde intercepta navele comerciale care făceau legătura între aliaţi şi frontul de est, însă în timpul Operaţiunii Source, declanşată în anul 1943, Tirpitz a fost scos din luptă pentru aproape o jumătate de an. Traseul zilei va continua de-a lungul altor fiorduri norvegiene străbătând peisaje de vis, urmând ca după-amiază sa ajungem în Tromso, cel mai mare oraş situat la nord de Cercul Polar, cu o bogată viaţă culturală, punct de plecare în expediţiile polare. Vom vizita Catedrala Artica, Muzeul Polaria, unde după ce vom afla detalii legate despre diverse expediţii şi vom vedea cum afectează schimbările climatice stratul de gheaţă polar, ne vom amuza la acvariul din interiorul muzeului de jucăuşele foci cu mustăţi. Opţional, veţi putea urca cu funicularul Fjellheisen pe Vârful Fjellstua, situat la 421 m deasupra nivelului mării de unde vă veţi bucura de o panoramă spectaculoasă asupra oraşului. Cazare în Tromso la Hotel Thon Tromso (sau similar).
Ziua 8 / 11.07.2020: Tromso – Riksgransen – Narvik – Arhipelagul Lofoten: Evenes
Mic dejun. Dimineața vom pleca spre Narvik, de unde opţional, veţi putea experimenta deplasarea cu trenul Ofotbanen către Riksgransen, ocazie de a admira realizarea inginerească deosebită reprezentată de construcţia acestei linii feroviare care are o lungime de aprox. 50 km. În plus, peisajul muntos deosebit care constituie una dintre atracţiile majore ale zonei, reprezintă un alt argument pentru această opţiune. După această experiență ne vom îndrepta spre Evenes din Arhipelagul Lofoten, unde ne vom caza la Hotel Sure by Best Western Harstad Narvik Airport (sau similar).
Ziua 9 / 12.07.2020: Evenes – Svolvaer – Henningsvaer – Borg – A – Bodo
Mic dejun. Prima parte a zilei va fi dedicată explorării Arhipelagului Lofoten vestit prin frumusețea amețitoare a peisajelor sale. Vom descoperi insulele Austvagoy, Vestvagoy și Flakstadoy dar și Svolvaer, cel mai mare oraș din arhipelag unde se află și un muzeu dedicat perioadei când Norvegia a fost ocupată de naziști. Ne vom îndrepta apoi spre Henningsvaer, unul dintre cele mai pitoreşti sate pescăreşti din arhipelag, situat pe marginea unui golfuleţ idilic, cu căsuţe de lemn pictate în culori vii, supranumit şi Veneţia Norvegiei. Vom vizita în continuarea zilei Muzeul Viking Lofotr din Borg, unde este reconstruită cea mai mare construcție vikingă din lume, după care ne vom îndrepta spre localitatea A, unde în Norwegian Fishing Museum, vom putea experimenta viaţa de zi cu zi a pescarilor locali aşa cum a fost ea în ultimii 250 ani. În finalul zilei, ne vom îmbarca pe un ferry-boat cu care vom traversa timp de aprox. 4 ore Fiordul Vesterfjorden, pentru a ajunge în orășelul de coastă Bodo unde ne vom caza la Hotel Scandic Bodo (sau similar).
Ziua 10 / 13.07.2020: Bodo – Saltstraumen – Cercul Polar – Mosjoen – Stjoerdal
Mic dejun. Plecare spre Saltstraumen, unde vom avea ocazia de a vedea unul dintre cele mai mari vârtejuri din lume, care câteodată poate să ajungă la 10 m diametru şi 5 m adâncime. Ne vom îndrepta apoi spre unul dintre cele mai mari parcuri naţionale din Norvegia, Saltfjellet–Svartisen National Park, caracterizat de un peisaj variat alcătuit atât din formaţiuni alpine muntoase cu gheţari, cât şi din văi împădurite. Principalul masiv care străbate parcul, Saltfjell este unul dintre cei mai înalţi din ţară, Vârful Olfjellet măsurând 1751 m. O altă caracteristică a acestui lanţ muntos este faptul că este străbătut de Cercul Polar, motiv pentru care aici, în anul 1990, s-a deschis un Centru Arctic pe care îl vom vizita pe parcursul traversării parcului, unde vom putea obţine Certificatul Polar şi de unde vom putea trimite scrisori cu ștampila specială a Cercului Polar. Traseul zilei ne va purta spre sud, urmând să facem un popas în Mosjoen, unde vom face o plimbare pe Sjorgata, principala arteră a orășelului, celebră pentru arhitectura perfect conservată din sec. al XIX-lea. În finalul zilei vom ajunge în Stjoerdal, unde ne vom caza la Hotel Quality Vaernes (sau similar).
Ziua 11 / 14.07.2020: Stjoerdal – Trondheim – Kristiansund – Drumul Atlanticului – Molde
Mic dejun. În prima parte a zilei ne vom îndrepta spre Trondheim capitala istorică şi loc de încoronare a regilor Norvegiei, unde vom face un tur panoramic al oraşului, al treilea ca mărime din Norvegia, cunoscut în trecut sub numele de Nidaros, locul unde s-a întrunit pentru prima dată parlamentul local, vestit centru de pelerinaj datorită impozantei sale catedrale, loc unde se află mormântul Sf. Olav, cel care i-a creştinat pe norvegieni la începutul mileniului trecut. Vom vizita piaţa centrală, dominată de statuia lui Olav Tryggvason, fost rege şi fondatorul oraşului, apoi vom merge pe malul râului Nid pentru a admira pitoreştile căsuţe de lemn construite de-a lungul acestuia, vom admira Palatul Arhiepiscopal, care adăposteşte Coroana Regală şi vom vizita Catedrala Nidaros, cea mai mare clădire medievală a Scandinaviei care a devenit cel mai nordic loc de pelerinaj din lume. În continuarea zilei ne vom îndrepta spre Kristiansund, o pitorească localitate situată la Oceanul Atlantic. După o scurtă oprire, vom continua traseul sudic prin peisajul mirific al fiordurilor, urmând să parcurgem Drumul Atlanticului, unul dintre cele mai pitoreşti trasee din această ţară, pentru a ajunge la Molde, unde ne vom caza la Hotel Thon Moldefjord (sau similar).
Ziua 12 / 15.07.2020: Molde – Drumul Trolilor – Drumul Vulturilor – Fiordul Geiranger – Lillehammer
Mic dejun. Vom parcurge în această dimineață un traseu exceptional, vestitul Drum al Trolilor, despre care legenda spune că numai fiinţe cu puteri supranaturale ar fi putut să-l construiască. Itinerariul zilei va continua prin peisajul alpin, cu lacuri glaciare, morene şi gheţari, vom traversa cu ferry-boat-ul Fiordul Storfjord, după care vom parcurge Drumul Vulturilor, o secvenţă incredibilă de serpetine care ne va oferi privelişti spectaculoase asupra Fiordului Geiranger descris adesea ca fiind cel mai frumos fiord din întreaga Norvegie, pe care vom avea ocazia de a-l admira opțional şi într-o croazieră care va dura aprox. 1 oră. Peisajele deosebite au făcut ca întreaga zonă să fie inclusă în Patrimoniul Mondial Natural UNESCO, iar printre atracţiile pe care le vom vedea sunt incluse Cascada Voalul Miresei şi Cascada celor 7 surori. Ne vom îndrepta apoi spre Lillehammer, renumit pentru organizarea Jocurilor Olimpice de iarnă din anul 1994. Aerul curat, peisajele variate, evenimentele culturale, muzeele cu tematici diferite precum Muzeul de Artă, Muzeul de Automobile şi Muzeul Olimpic, fac din Lillehammer un oraş al culturii, al expoziţiilor şi al festivalurilor, fiind în acelaşi timp şi o renumită staţiune de schi datorită poziţionării sale într-una dintre cele mai frumoase zone montane ale ţării. Cazare în zona Lillehammer la Hotel Thon Skeikapmen (sau similar).
Ziua 13 / 16.07.2020: Lillehammer – Oslo – Frankfurt – București
Mic dejun. Plecare spre Oslo, capitala Norvegiei, unde vom face un scurt tur panoramic al oraşului, care va include Akershus, cetatea care nu a fost cucerită niciodată, care reprezintă cel mai important monument medieval al Norvegiei, Primăria, unde anual, pe data de 10 decembrie, se decernează premiul Nobel pentru Pace, Bulevardul Karl Johan, Palatul Regal, Opera, Domkirke – Catedrala, și Stortinget – Parlamentul. Transfer la aeroport pentru plecarea spre Frankfurt cu compania Lufthansa, zbor LH 863 (16:05 / 18:10), de unde vom pleca spre Bucureşti cu zborul LH 1422 (20:20 / 23:35).

Servicii incluse/neincluse

Inclus

  • transport continental cu avionul pe rutele: Bucureşti – Munchen – Helsinki şi Oslo – Frankfurt – Bucureşti cu compania Lufthansa
  • transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
  • transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
  • mesele menţionate în program: 12 mic dejunuri
  • taxe parcare, taxe de autostradă, poduri, tunele etc.
  • transferurile, tururile, excursiile menţionate în program
  • traversările cu ferry-boat-ul
  • vizită la “satul lui Moș Crăciun”
  • traversarea cu autocarul a „Tunelului Capului Nord”
  • vizită în Arhipelagul Lofoten
  • vizită la Centrul Arctic din Saltfjellet–Svartisen National Park
  • parcurgerea Drumului Atlantic
  • parcurgerea Drumului Trolilor
  • parcurgerea Drumului Vulturilor
  • tur panoramic în Oslo
  • conducător român de grup
  • asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism
  • BONUS: PACHET TURIST PLUS PREMIUM GENERALI care include Asigurare medicală, pe întreaga durată a programului, care acoperă o sumă maximă de 30.000 euro/pers. (cheltuieli medicale de urgență și/sau repatriere, însă care nu este menită a acoperi complicațiile sau recidivele bolilor/afecțiunilor de care dumneavoastră suferiți anterior începerii călătoriei) și Asigurarea STORNO de călătorie, care acoperă pierderile financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate, a cărei valoare storno acoperă acoperă până la 2000 euro/persoană (cu franșiză de 10%); acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei; se poate încheia turiștilor cu vârsta maximă de 74 ani împliniți

Neinclus

  • taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile continentale: aprox. 240 euro/pers., care se plătesc odată cu excursia (pot fi modificate de companiile aeriene, valoarea exactă fiind cunoscută la data emiterii biletelor de avion)
  • taxele de oraş (unde se percep) se achită la recepţia hotelurilor
  • taxe de ieşire de pe aeroporturi, numai dacă se aplică
  • taxele de intrare la obiectivele din program
  • alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi
  • bacşişuri pentru şoferi, mai puţin pentru bagajişti: 50 euro/pers.; bacşişurile nu se referă şi la excursiile opţionale
  • supliment de demipensiune (12 cine): 320 euro/pers.
  • excursiile opţionale care se pot realiza cu un număr minim de participanţi, anunţat de partenerul local, tarifele acestora fiind informative; în funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerul local
  • croazieră pe Fiordul Geiranger: aprox. 45 euro/pers.
  • deplasarea cu trenul Ofotbanen de la Narvik către Riksgransen: aprox. 20 euro/pers.
  • urcare cu funicularul Fjellheisen pe Vârful Fjellstua: aprox. 25 euro/pers.
  • vizitarea Galeriei Capului Nord şi obţinerea certificatului: aprox. 45 euro/pers.

Note

ACTE NECESARE:

– paşaport valabil minim 6 luni de la data încheierii călătoriei sau carte de identitate valabilă, emisă după anul 2009, în care este specificată cetăţenia română (cărţile de identitate româneşti emise înainte de 2009 nu sunt recunoscute ca documente de călătorie în Norvegia)

CONDIŢII DE ÎNSCRIERE:

– înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 50% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor

– diferenţa de 50 % se achită cu min. 30 de zile înainte de data plecării

– turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte

– în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti

Observatii

OBSERVAŢII:

conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice

– agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure

– agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu

– prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora

– conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic

– cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări

– clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale

– distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup

– dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program

– agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană

– agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil

– în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente

– aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor

– agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta

– conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora

– excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia DAL TRAVEL; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate

– agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză

– în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri

– agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.

– copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate

– copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual

– vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei

pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei

– c/v excursiei poate fi achitată şi în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăți

– prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »

Finlanda: Povestile Nordului 2020

Link util

Distribuie:

Solicita informatii

Telefon: 0724514592