Circuite.info

Iordania, Egipt si croaziera pe Nil 2020

  • Iordania Petra
  • Iordania Petra
  • Iordania Wadi Rum

Perioada:26.09 – 09.10.2020
Transport: avion

Print Friendly, PDF & Email

Informatii generale

Iordania, Egipt si croaziera pe Nil 2020

Iordania, Egipt si croaziera pe Nil 2020

Amman – Muntele Nebo – Madaba – Petra – Wadi al Mujib – Ajloun –  Jerash – Cairo – Gizah – Sakkara – Memphis – Aswan – Abu Simbel – Kom Ombo – Edfu – Luxor – Karnak – Valea Regilor – Hurghada

Deșertul s-a dovedit a fi mereu un tărâm mistic, aparent dezolant, dar care a avut, de fapt, o spiritualitate fecundă, fiind leagănul multor civilizații uimitoare ale antichitații. Pentru a ne convinge de acest lucru vom vizita pentru început Iordania care se bucură de un patrimoniu impresionant de arhitectură elenistică și romană în zona Amman – Jerash, dar care are și o altă moștenire valoroasă, cea a vremurilor biblice, cu multe simboluri din tradiția iudeo-creștină. Însă „diamantul coroanei” pe care-l vom descoperi va fi Petra, o culme a rafinamentului artei antice cu o aură inegalabilă de mister. Vom face apoi o călătorie în timp, diversă şi unică prin locurile pe care numai puţini le ştiu sau şi le imaginează când se gândesc la Egipt, care a fascinat şi va fascina şi în viitor, despre care încă din sec. al V-lea î.e.n., Herodot scria că “nicăieri în lume nu vom găsi la un loc atâtea lucruri minunate şi de o grandoare care te lasă fără cuvinte” şi lucrurile nu prea s-au schimbat de atunci. Nu numai monumentele faraonice sunt atracţiile acestui circuit dar şi moştenirea lăsată de greci, romani, creştinii timpuri, alături de tezaurul de artă şi arhitectură acumulate în secolele de stăpânire islamică şi nu în ultimul rând, mirajul deşertului cu oazele sale de verdeaţă şi civilizaţie. Ce s-a întâmplat în zorii omenirii și cum au apărut mari înfăptuiri de-a lungul mileniilor pe malurile Nilului? La această întrebare vom găsi răspunsul pe parcursul unei minunate croaziere pe Nil, după care vom vedea obiective din epoci diferite ale unei istorii de peste cinci mii de ani: arhitectură faraonică, colecții de artă veche, vestigii din epocile greacă și romană, monumente creștine, moschei, palate musulmane și edificiile „belle epoque” din Cairo.

Perioada:  26.09 – 09.10.2020

TARIF:  1970 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 390 EURO

(tarif valabil pt. un grup minim de 20 turiști; pentru un număr mai mic de turiști, tariful se va recalcula)

Itinerariu

Program

Ziua 1 / 26.09.2020: București – Amman
Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 22:30 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Tarom).
Ziua 2 / 27.09.2020: Amman
Plecare spre Amman cu zborul companiei Tarom, RO 187 (00:30 / 03:10). Sosire la Amman şi după formalităţile de viză de pe aeroport vom fi transferaţi pentru odihnă la Hotel Tilal Al Madinah 4* (sau similar 4*). Mic dejun. Tur panoramic al “Oraşului Alb”, cum mai este numit Ammanul, care se întinde pe nu mai puţin de 19 dealuri. Vom vizita Citadela care se află pe cea mai înaltă colină din Amman, Jebel Al Qala’a, care este acum în centrul orașului modern, o zonă istorică cu mare forță evocatoare, care păstrează mărturiile mai multor epoci din destinul glorioasei cetăți antice Philadelphia, unde au ctitorit, pe rând, asirieni, babilonieni, greci, romani, bizantini și omeiazi. În Citadela considerată una dintre cele mai vechi zone din lume locuită permanent, vom vedea principalele puncte de atracție turistică, precum Templul lui Hercule, Biserica Bizantină și Palatul Omeiad, iar la mică distanță vom descinde în Teatrul Roman perfect conservat. În a doua parte a zilei vom avea timp liber pentru Jabal Amman, o parte a orașului faimoasă pentru atmosfera sa boemă, unde arta și cultura sunt la ele acasă, mai ales pe Strada Curcubeu, presărată cu librării, cofetării și cafenele. Cină şi cazare la Hotel Tilal Al Madinah 4* (sau similar 4*).
Ziua 3 / 28.09.2020: Amman – Muntele Nebo – Madaba – Petra
Mic dejun. Vom părasi Ammanul și ne vom deplasa spre Muntele Nebo, unde vom urca până la locul de unde Moise, a văzut înainte de a muri, “Pământul Făgăduinţei”, unul dintre cele mai venerate locuri sfinte ale Iordaniei, de unde vom avea o panoramă spectaculoasă asupra Văii Iordanului, Mării Moarte, Ierihonului şi Ierusalimului. Biserica de pe Muntele Nebo a fost construită la sfârşitul sec. al IV-lea pentru a marca locul unde Moise a fost îngropat și care a devenit un loc sfânt, așa cum a fost desemnat de însuşi Papa Ioan Paul al II-lea, un loc de pelerinaj pentru toţi creştinii. Ne vom îndrepta apoi spre Madaba, unde vom vizita Biserica Sf. Gheorghe ce adăposteşte celebrul mozaic din sec. al VI-lea care înfăţişează harta Ţării Sfinte, reprezentare ce conține aproximativ două milioane de bucăți de mozaic. Ne vom deplasa în continuare pe “Autostrada Deșertului” îndreptându-ne spre Petra, a 8-a minune a lumii antice, care este fără îndoială cea mai valoroasă comoară a Iordaniei, fiind înscrisă pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Cină şi cazare la Hotel Petra Panorama 4* (sau similar 4*).
Ziua 4 / 29.09.2020: Petra – Wadi al Mujib – Amman
Mic dejun. În prima parte a zilei vom vizita “Orașul roz” construit de legendarul popor Nabateean acum mai bine de două mii de ani și uitat până la redescoperirea sa de către elveţianul Juhann Ludwig Burkhardt în anul 1812, care ne va impresiona prin diversitatea celor 800 de monumente încă în picioare: băi romane, temple cu faţade impozante, morminte şi un amfiteatru. Vom intra în oraşul vechi printr-un defileu îngust cunoscut sub denumirea Bab as Siq, care şerpuieşte pe o lungime de aproximativ 1 km printre blocuri de piatră care ajung și la peste o sută de metri înălțime, blocuri care combină nuanţe naturale, într-o paletă de culori absolut uimitoare sub razele soarelui. La capătul siq-ului vom vedea emblema oraşului trandafiriu, celebra “Al-Khazneh” - Trezoreria, o fațadă masivă sculptată în piatră roz care îmbină elementele orientale cu cele de sorginte romană, unde vom recunoaşte “decorul” folosit în producţia cinematografică Indiana Jones. Pe lângă Tezaur vom descoperi şi alte construcţii monumentale precum Teatrul Roman, Templul Leului, Qasr Bint Pharaoun, mormintele regale, case nabateene, platoul de sacrifiu "High Place of Sacrifice", Amfiteatrul Roman, Aleea Coloanelor etc. Vom reveni apoi la Amman parcurgând drumul de-a lungul țărmului Mării Moarte. Pe traseu vom face o oprire la intrarea în Canionul Wadi al Mujib pentru o scurtă sesiune foto, într-o zonă mai accesibilă dintr-un defileu extrem de sălbatic și spectaculos. Cină şi cazare la Hotel Tilal Al Madinah 4* (sau similar 4*).
Ziua 5 / 30.09.2020: Amman – Ajloun – Jerash – Amman – Cairo
Mic dejun. Timp liber în Amman pentru activități individuale sau opțional excursie în nordul Iordaniei pentru a vizita castelul din Ajloun, construit în sec. al XII-lea pe locul unei mănăstiri creștine și mărit de mameluci în sec. al XIII-lea. Numit de localnici Qalat er-Rabad, castelul Ajloun, a fost baza forțelor arabe ale lui Saladin, când a învins cruciații în sec. al XII-lea. În continuarea zilei ne vom deplasa către Jerash, cel mai bine conservat sit arheologic din Orientul Mijlociu, denumit “Pompeiul Estului” unde vom intra prin monumentala poartă de sud pentru a face o plimbare prin străvechiul oraș roman cu străzi, arce și coloane bine conservate, prilej cu care vom admira Forumul Oval, Amfiteatrul, Templul lui Zeus, Aleea Cardo, cu peste 200 de coloane în stil doric și ionic. Întoarcere în Amman, de unde vom fi transferați la aeroport pentru plecarea spre Cairo cu compania Egiptair, zbor MS 702 (20:10 / 20:30). Bine aţi venit pe tărâmurile uneia dintre cele mai vechi civilizații din istoria omenirii, civilizaţia egipteană! Oraşul Cairo este unul dintre cele mai mari oraşe ale Africii şi totodată sediul Ligii Arabe, fiind recunoscut ca un important nod comercial al Orientului Apropiat încă din timpuri străvechi. Întâlnire cu ghidul local şi transfer pentru cină şi cazare la Hotel Barcelo Pyramids 4* (sau similar 4*).
Ziua 6 / 01.10.2020: Cairo – Gizah – Sakkara – Memphis – Cairo
Mic dejun. Zi dedicată descoperirii piramidelor de la Gizah. Cu o vechime de peste 4.500 de ani, Complexul Funerar Gizah are drept simbol suprem trei structuri colosale, mormintele de formă piramidală ale faraonilor Regatului Vechi: Keops, Kefren și Mykerinos. Alături de legendarul Sfinx, piramidele sunt cele mai uimitoare creații ale unei spiritualități complexe și enigmatice, cel mai cunoscut reper cultural al omenirii, care i-a fascinat pe erudiți de-a lungul vremii. De altfel, Marea Piramidă a lui Keops este singura dintre cele șapte minuni ale lumii antice care a rezistat timpului, pe care vom putea să o vizităm și în interior (taxa de intrare nu este inclusă). Ne vom deplasa apoi spre Necropola Sakkara, unde vom contempla prima piramidă construită vreodată pe Pământ, denumită Piramida în Trepte a faraonului Djoser, din sec. al XXVII-lea î.Hr. Al treilea complex arheologic din programul zilei va fi Memphis, un muzeu în aer liber, care etalează câteva statui de granit și alabastru, de mari dimensiuni, pe locul primei capitale a Egiptului Faraonic. În încheierea zilei vom vizita un atelier de papirusuri, unde sunt expuse reproduceri ale unor lucrări străvechi, cu tematică mitologică și istorică, dar și un laborator de parfumuri tradiționale. Opţional, croazieră “by night”, cu cină tip bufet şi spectacol de dansuri orientale, pe un segment al Nilului, la sud de Insula Gezira, prilej de a descoperi orașul cu clădirile sale moderne, impozante, evidențiate de lumini și firme de neon. Cazare la Hotel Barcelo Pyramids 4* (sau similar 4*).
Ziua 7 / 02.10.2020: Cairo – Aswan (tren)
Mic dejun. Programul zilei va cuprinde cele mai reprezentative repere culturale ale acestei metropole, considerate inima lumii arabe din Orientul Mijlociu. Vom vizita Muzeul de Egiptologie, aflat în celebra piață Tahrir, care adăpostește cea mai bogată colecție de artă antică egipteană, unde vom face cunoştinţă cu istoria milenară a acestor locuri admirând multitudinea de artefacte şi capodopere ale diferitelor perioade şi dinastii. Printre statui şi vasta colecţie de obiecte găzduite de sălile muzeului, vom vedea comoara din mormântul lui Tutankhamon cu masca sa mortuară confecţionată din aur masiv. Turul ghidat va cuprinde mai multe galerii cu sarcofage și coloși din epocile Regatului de Mijloc și Regatului Nou (Amenhotep al III-lea, Ramses al II-lea) şi sala Tell al Amarna, dedicată faraonului monoteist Akenaton, după care vom avea liber pentru a explora, pe cont propriu, alte galerii importante ale muzeului, precum Sala Mumiilor (care presupune bilet separat). Vom vedea apoi o altă dimensiune culturală definitorie pentru Cairo, respectiv complexul istoric de biserici creștine copte. Aici vom vizita Biserica Suspendată, una dintre cele mai vechi lăcaşuri creştine ale oraşului, Biserica Sf. Gheorghe, precum şi Biserica Abu Sergah unde şi-a găsit adăpost Sf. Familie. Vom vizita apoi partea islamică a orașului, reprezentată prin Citadela lui Saladin, Moscheea de Alabastru și Bazarul Khan el Khalili – echivalentul peșterii lui Ali Baba, unde vom avea și timp liber pentru cumpărături. Seara, transfer la gară pentru călătoria cu trenul de noapte spre Aswan, cu cină inclusă (în vagon de dormit clasa I, în cuşete cu 2 paturi).
Ziua 8 / 03.10.2020: Aswan
Mic dejun în tren. La capătul unui drum cu trenul de noapte ne va întâmpina Aswanul, cel mai sudic oraș egiptean situat în cea mai încântătoare parte a Nilului, unde deșertul se oprește chiar în malul fluviului, oraș care se bucură de o atmosferă relaxantă și de vecinătatea multor atracții diverse, care îi conferă un exotism aparte. Vom vizita Barajul, Lacul Nasser și cariera de granit roz, unde a rămas „captiv" timp de 3.500 de ani, Obeliscul Neterminat. În jurul prânzului ne vom îmbarca pe vasul de croazieră cu care vom călători în următoarele trei zile până la Luxor. După-amiază excursie la Philae - sanctuarul zeiței Isis, construit pe locul în care a fost înmormântat soţul ei, Osiris. Odată cu construirea marelui baraj de la Aswan, templul a fost ameninţat cu inundarea, dar intervenţia UNESCO a dus la salvarea lui. Întoarcere la vas, de la bordul căruia vom putea admira şi surprinde în fotografii, combinaţia dintre peisajul selenar al deşertului şi siluetele impozante ale misterioaselor temple faraonice. Cină şi cazare la bordul vasului M/S Liberty 5* (sau similar 5*).
Ziua 9 / 04.10.2020: Aswan – Abu Simbel – Kom Ombo – Edfu
Mic dejun. În această dimineaţă vom putea pleca foarte devreme într-o excursie opţională la Abu Simbel, unde vom avea prilejul de a vizita templul copleșitor cunoscut și sub denumirea de „Nubian Monuments”, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO. Acesta a fost construit în sec. al XIII-lea î.Hr. de către faraonul Ramses al II-lea, pentru a celebra succesul obţinut în bătălia de la Kadesh, împotriva poporului hitit. Pentru multă vreme celebrul templu a fost ascuns de nisipul auriu al deşertului, până în anul 1813 când exploratorul elveţian Jean Louis Burkhart l-a redescoperit. Remarcabilele statui din piatră care îi reprezintă pe Ramses şi pe soţia sa, Nefertari au devenit emblema iconică a templului. Templul este unic și datorită faptului că soarele pătrunde în camera sacră luminând perfect chipul faraonului doar două zile pe an, de ziua regelui pe 21 februarie şi în ziua încoronării sale, pe 22 octombrie. Întoarcere la vas pentru a începe navigarea pe Nil, cu care vom călători în următoarele trei zile până la Luxor, într-o etapă a circuitului nostru care reconstituie fidel programul primelor croaziere brevetate de compania de turism britanică „Thomas Cook & Son", din sec. al XIX-lea. În acea perioadă se naviga încet, cu vapoare cu aburi, timp de săptămâni, iar zilele de trândăveală pe punte alternau cu excursii la vestigiile antice de pe malurile fluviului. Astăzi, singurele diferențe sunt standardele de confort ale camerelor unui hotel modern de 5* și viteza de deplasare, păstrându-se însă obiceiul englezesc al lui „five o'clock". Pe traseul până la Luxor vom petrece cea mai mare parte din timp la bordul vasului de unde vom putea admira şi surprinde în fotografii combinaţia dintre peisajul selenar al deşertului şi siluetele impozante ale misterioaselor temple faraonice. Timp de două zile, se vor succede de-a lungul Nilului, imaginile bucolice ale unui univers mitic cu oameni angrenați în ritmul lor sacru, atemporal. Vom vizita două temple din perioada dinastiei ptolemeilor. Primul templu pe care-l vom vizita seara, este denumit astăzi Kom Ombo și a reprezentat în antichitate un centru religios închinat binomului Sobek – Haroeris, un zeu crocodil și altul șoim, care simbolizau dimensiunile complementare, telurică și celestă, contopite în unitatea sacră a Lumii. Dejun, cină şi cazare la bordul vasului M/S Liberty 5* (sau similar 5*).
Ziua 10 / 05.10.2020: Edfu – Luxor
Mic dejun. Dimineața vom vizita al doilea templu, Edfu, care este cel mai bine conservat templu antic din Egipt, dedicat zeului Horus, cel care l-a redat veșniciei pe tatăl său Osiris și care simboliza triumful perpetuu al dinastiei faraonice. Vasul va naviga până în zona oraşului Luxor, cea mai mare concentrare de monumente și vestigii antice, care evocă în mod exemplar complexitatea credințelor și simbolurilor religioase ale vechilor egipteni. Numele vechi al așezării era Teba, capitala faraonilor Regatului Nou, o epocă care s-a întins timp de cinci secole şi care a cuprins cele mai glorioase trei dinastii din istorie, între anii 1550 și 1069 î.Hr. Templele monumentale Luxor și Karnak erau renumite în toată lumea antică și atrăgeau vizitatori încă din perioadele greacă și romană. Vom vizita, la ora asfințitului, Templul Luxor, unde coloanele lui Amenhotep al III-lea, coloșii lui Ramses al II-lea, basoreliefurile lui Alexandru cel Mare și sfincșii de pe aleea sacră compun un tablou magnific, potențat de lumina reflectoarelor. Dejun, cină şi cazare la bordul vasului M/S Liberty 5* (sau similar 5*).
Ziua 11 / 06.10.2020: Luxor – Karnak – Hurghada
unde vom vedea morminte elaborate, săpate în piatră și decorate cu scene din mituri care descriu drumul faraonului spre nemurire. Trei astfel de morminte pe care le vom putea vizita, au fresce perfect conservate, iar cel mai faimos și singurul descoperit intact, este cel al lui Tutankhamon (intrare opțională). Pe același mal vestic al Nilului (malul celor adormiţi), vom mai admira alte situri importante, precum Templul Funerar al Reginei Hatshepsut, Valea Reginelor și Coloșii lui Memnon. Pe malul opus, cel de est, ne vom îndrepta spre Templul Karnak care reprezintă cea mai grandioasă lucrare în piatră închinată zeilor, lăsată moștenire de vreo civilizație a lumii. Vom vizita Karnak-ul care a rămas sinteza practicilor religioase a două milenii, o culme a transfigurării artistice a miturilor ancestrale egiptene. Complexul întins pe o suprafață de 40 ha, a fost domeniul închis al sacerdoților care îndeplineau ritualurile de venerare a Triadei Tebane. Aici era casa lui Amon Ra, zeitatea supremă a Egiptului de Sus, devenit în timp zeu universal în bazinul Mediteranei Orientale. Cei mai puternici faraoni au contribuit la desăvârșirea monumentelor, între care se remarcă Hipostilul - marea sală cu 134 de coloane gigantice, acoperite cu basoreliefuri ce redau suma tuturor elementelor care compun Universul guvernat de zeul solar Amon Ra. După această ultimă lecție de egiptologie, ne vom îndrepta spre Hurgada unde vom ajunge seara, înainte de cină. Cazare în regim All Inclusive la Hotel Sea Gull 4* (sau similar 4*).
Ziua 12 / 07.10.2020: Hurghada
Mic dejun. Zi relaxantă la mare, cu toate mijloacele de agrement obișnuite pe un litoral. Marea Roșie este vestită pentru recifurile de corali, specifice climatului subtropical, unde trăiesc pești cu forme și culori diverse. O apă plăcută, cu o temperatură constantă de 25 de grade, cu o claritate deosebită, în diferite nuanțe de turcoaz, ne invită la partide de înot și snorkeling. Pentru a observa cei mai mulți pești în mediul lor natural, se pot face ieșiri în larg pentru scuba diving sau croaziere în zona recifurilor, la bordul vaselor cu hublouri subacvatice, care facilitează contactul cu fauna marină. De asemenea, se vor organiza acțiuni opționale, de tipul „jeep safari”, pentru a descoperi particularitățile reliefului și ale vieții beduinilor din deșert. Cazare în regim All Inclusive la Hotel Sea Gull 4* (sau similar 4*).
Ziua 13 / 08.10.2020: Hurghada – Cairo
Mic dejun. Timp liber pentru plajă și alte activități individuale până la ora transferului (aprox. ora 19:00) spre aeroportul din Cairo pentru zborul de întoarcere în ţară. Camerele sunt disponibile pâna la ora 12:00 (există posibilitatea de a rezerva camera pentru “late check out”, contra cost, la fața locului, în limita disponibilității).
Ziua 14 / 09.10.2020: Cairo – Bucureşti
Sosire la aeroportul din Cairo pentru plecarea spre Bucureşti cu compania Tarom, zbor RO 102 (03:00 / 06:50).

Servicii incluse/neincluse

Inclus

  • transport internaţional cu avionul pe rutele: Bucureşti – Amman – Cairo – Bucureşti cu compania Tarom
  • transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
  • 3 nopţi de cazare la Amman în hotel de 4*
  • 1 noapte de cazare la Petra în hotel de 4*
  • 2 nopţi de cazare la Cairo în hotel de 4*
  • 1 noapte de cazare în tren (în vagon de dormit clasa I, în cuşete cu 2 paturi)
  • 3 nopţi de cazare pe vasul de croazieră de 5*
  • 2 nopţi de cazare la Hurghada în hotel de 4*
  • mesele menţionate în program: 12 mic dejunuri, 2 cine în Amman, 1 cină în Petra, 1 cină în Cairo, 1 cină în tren, 3 zile cu pensiune completă pe vas și 2 zile în regim de All Inclusive la Hurghada
  • transferurile şi tururile menţionate în program
  • tur panoramic și vizite cu ghid local în Amman
  • vizitarea bisericii Sf. Gheorghe din Madaba
  • vizitarea bisericii de pe Muntele Nebo
  • vizită la Petra
  • vizitarea Muzeului de Egiptologie, Citadelei lui Saladin și Bazarului Khan el Khalili din Cairo
  • excursie cu ghid local pe Platoul Gizah, Marile Piramide, Necropola Sakkara și complexul arheologic Memphis
  • croazieră pe Nil cu vas de croazieră de 5* cu următoarele vizite incluse:  vizită la Barajul de la Aswan, Obeliscul Neterminat și Templul Philae  vizitarea templelor Kom Ombo și Edfu  vizitarea templelor monumentale Luxor și Karnak  excursie în Valea Regilor  intrare în templul Funerar al Reginei Hatshepsut  excursie în Valea Reginelor și oprire la Coloșii lui Memnon
  • biletele de intrare la obiectivele turistice – conform program
  • ghizi locali
  • conducător român de grup
  • asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism
  • BONUS: PACHET TURIST PLUS PREMIUM GENERALI care include Asigurare medicală, pe întreaga durată a programului, care acoperă o sumă maximă de 30.000 euro/pers. (cheltuieli medicale de urgență și/sau repatriere, însă care nu este menită a acoperi complicațiile sau recidivele bolilor/afecțiunilor de care dumneavoastră suferiți anterior începerii călătoriei) și Asigurarea STORNO de călătorie, care acoperă pierderile financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate, a cărei valoare storno acoperă până la 2000 euro/persoană (cu franșiză de 10%); acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei; se poate încheia turiștilor cu vârsta maximă de 74 ani împliniți

Neinclus

  • taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile internaţionale şi pentru cel local: aprox. 290 euro/pers., care se plătesc odată cu excursia (pot fi modificate de companiile aeriene, valoarea exactă fiind cunoscută la data emiterii biletelor de avion)
  • taxa viză Egipt: aprox. 30 usd/pers., care se plăteşte individual la sosire
  • taxele de oraş (unde se percep) se achită individual la recepţia hotelurilor
  • alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi în cadrul meselor (cu excepţia hotelului din Hurghada, unde regimul de masă este All Inclusive) etc.
  • bacşişuri: 50 euro/pers. pentru ghizi, şoferi, mai puţin pt. bagajişti (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire); bacşişurile nu se referă şi la excursiile opţionale
  • excursiile opţionale care se pot realiza cu un număr minim de participanţi, precizat de partenerii externi, tarifele acestora fiind informative; în funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerul local

Note

ACTE NECESARE:

– pașaport electronic valabil minim 6 luni de la data încheierii călătoriei

CONDIŢII DE ÎNSCRIERE:

înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 50% din tarif şi se încheie la                                                epuizarea locurilor

– diferenţa de 50 % se achită cu min. 30 de zile înainte de data plecării

– turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte

– în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti

Observatii

OBSERVAŢII:

conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice

– agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure

– agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu

– prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora

– conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic

– cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări

– clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale

– distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup

– dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program

– agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană

– agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil

– în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente

– aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor

– agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta

– conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora

– excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia DAL TRAVEL; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate

– agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză

– în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri

– agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.

– copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate

– copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual

– vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei

pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei

– c/v excursiei poate fi achitată şi în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăți

– prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »

Iordania, Egipt si croaziera pe Nil 2020

Link util

Distribuie:

Solicita informatii

Telefon: 0724514592