Circuite.info

Rusia | Inelul de Aur

Date plecare:02.07, 09.08.2019
Transport: avion

Print Friendly, PDF & Email

Informatii generale

RUSIA
Inelul de Aur si cele doua capitale Moscova — Serghiev Posad — Vladimir — Suzdal — Kostroma — Yaroslavl —
Rostov Veliky – Moscova – Sankt Petersburg
Plecari: 02.07, 09.08.2019
(10 zile/9 nopti)

Plecari
02.07 1600 EURO 
09.08 1500 EURO 

Itinerariu

Program

Ziua 1: BUCURESTI - MOSCOVA
Intalnire cu insotitorul de grup la aeroportul Henri Coanda (Otopeni) la ora 11:30, pentru imbarcare pe cursa companiei AEROFLOT, cu destinatia Moscova. Sosire la Moscova la ora locala 16:30. Cazare la hotel Korston 4* sau similar in Moscova. Cina la restaurantul hotelului.
Ziua 2: MOSCOVA - SERGHIEV POSAD - VLADIMIR - SUZDAL (285 km)
Mic dejun. Plecam catre orasul Serghiev Posad considerat un adevarat tezaur al renumitului Inel de Aur. Acesta este situat la 70 km de capitala Rusiei. Aici vizitam Lavra, un complex monahal unic si centru spiritual al bisericii ortodoxe ruse, apartinand Patrimoniului Mondial UNESCO. Manastirea a fost construita in anul 1340 de catre Serghie de Radonej, calugar iconograf devenit Sfantul Patron al tarii. Complexul cuprinde peste 50 de cladiri vechi, cele mai importante fiind Catedrala Sfanta Treime, Catedrala Adormirii Maicii Domnului, Biserica Sfantului Zosima. Aici au avut loc importate evenimente istorice, incepand cu botezul lui Ivan cel Groaznic pana la razboiul din secolul XVII impotriva trupelor polonezelituaniene, in care 3.000 de oameni au luptat impotriva a 30.000 de soldati si au reusit sa-i invinga. Ne continuam drumul catre orasul Vladimir, unul dintre cele mai vechi orase. Nu se cunoaste cu exactitate anul infiintarii (990 sau 1108), dar este cert ca acest oras a avut un rol semnificativ in istoria rusa. Timp de mai mult de doua secole (XII-XIV), Vladimir a fost capitala Rusiei medievale. Vom vizita principale atractii ale orasului: Portile de Aur - capodopera a arhitecturii ruse militare a secolului XII, Catedrala Sfantului Dimitrie - construita in secolul XII si restaurata in anul 1952 si Catedrala Adormirii Maicii Domnului - cea mai mare si importanta biserica a Rusiei in perioada medievala. Vom face o oprire in satul Bogolioubovo, situat la periferia orasului Vladimir. Dupa cum spune legenda, marele duce Andrey Bogolyubsky aducea o icoana miraculoasa din Kiev si, dintr-odata, caii sau oprit din drum si au refuzat sa mai mearga. In noaptea aceea, Maica Domnului a aparut in visul ducelui si i-a ordonat sa intemeieze un oras in acel loc. Aici vom vizita un ansamblu arhitectural din anul 1158 care cuprinde fosta resedinta a ducelui, unde acesta a si fost ucis, precum si Manastirea Bogolyubsky, care a fost construita in memoria marelui duce. De asemenea, vizitam Biserica Acoperamantului de pe raul Nerl, probabil una dintre cele mai frumoase din Rusia. Ne indreptam catre Suzdal pentru cazare la hotel Azimut 4* sau similar.
Ziua 3: SUZDAL - KOSTROMA - YAROSLAVL (270 km)
Mic dejun. Zonele verzi pitoresti, pasarile si animalele care se hranesc libere langa Kremlin si in jurul manastirilor, precum si atmosfera conservata din centrului istoric confera orasului Suzdal un aspect pasnic si primitor. Candva un important centru religios al Rusiei (secolele XVIII-XIX), astazi, orasul ne imbie cu frumusetea bisericilor si catedralelor, fiecare fiind o capodopera a arhitecturii ruse. Printre principalele atractii ale orasului se numara: Kremlinul, Manastirile Alexandrovsky si Rizopolozhensky, Biserica Iliinskaya si Catedrala Nasterii Domnului. Vom vizita Kremlinul care dateaza din secolul X, unde locuiau candva oamenii cei mai influenti al orasului: ducii cu anturajele lor, arhiepiscopii si clerul inalt. Principalele atractii ale Kremlinului sunt: Catedrala Nasterea Maicii Domnului - construita in secolul XIII din piatra alba si decorata cu fresce minunate, camerele arhiepiscopilor - foste resedinte ale stapanilor bisericii si Biserica Sfantului Nicolae - construita in anul 1766. Ne continuam turul cu o vizita la Muzeul de Arhitectura din lemn, muzeu in aer liber, deschis in anul 1968. Aici gasim constructii din lemn din regiunea Vladimir si din alte zone, reconstituind un mic sat rusesc. Cladirile cele mai importante sunt Biserica Tranfigurarii si Biserica Invierii, datand din secolul XVII. De asemenea, admiram constructii reprezentative ale satelor stravechi, precum casute taranesti si grajduri. O experienta unica a calatoriei in timp si pentru a vedea cum traiau candva rusii! A doua parte a zilei o vom dedica orasului Kostroma care impresioneaza prin arhitectura medievala din centrului orasului, legendele si povestile fermecatoare ale fiecarei atractii turistice si privelistile uimitoare. Pe langa faptul ca orasul este o bijuterie a Rusiei, locul unde s-au ales tarii Romanov, Kostroma este si locul unde s-a nascut Snegurochka (Fata Zapezii), nepoata lui Mos Craciun rus (Ded Moroz). Principalele atractii ale orasului sunt: centrul istoric, Catedrala Bogoyavlensky, Biserica Voskresenye-na-Dobre si Manastirea Ipatiev care este localizata pe malul raului Kostroma si care a jucat un rol deosebit de important in istoria Rusiei. Aici si-a petrecut copilaria Mikhail Romanov, care a si urcat pe tron mai tarziu. Datorita rolului ei pentru dinastie, manastirea a primit de-a lungul aniilor multe donatii care au ajutat-o sa-si pastraze frumusetea actuala. Vom continua vizita cu Muzeul de panza si a scoartei de mesteacan. Daca sunteti interesati de produse artizanale si facute manual, atunci va veti bucura de acest loc. Regiunea are traditia de a crea produse din panza si din scoarta de mesteacan, precum incaltaminte si ustensile de bucatarie. Vom avea ocazia sa fabricam suveniruri, folosind scoarta de mesteacan, cu ajutorul mesterilor locali. Spre seara, ne indreptam catre Yaroslav pentru cazare la hotel Park Inn 4* sau similar.
Ziua 4: YAROSLAVL - ROSTOV VELIKY - MOSCOVA (270 km)
Mic dejun. Incepem ziua cu vizitarea orasului Yaroslavl cu o istorie bogata de peste 1000 de ani, care a fost la inceput o mica fortareata din lemn pe teritoriul regiunii Rostov la inceputul secolului XII. Dupa numeroase incendii, orasul a fost reconstruit din piatra. Incepand cu secolul XVI, Yaroslavl a devenit al doilea cel mai mare oras al Rusiei. Vom admira evolutia arhitecturii ruse intre secolele XVI-XVIII: Catedrala Bunavestire, Catedrala Schimbarea la Fata a Mantuitorului, Poarta Sfanta, Biserica Prorocului Ilie. Ne continuam drumul catre Rostov Veliky - unul dintre cele mai vechi si frumoase orase al Inelului de Aur, datand din secolul IX (pe atunci era locuit numai de fermieri si de pescari). In zilele nostre, orasul este unul dintre cele mai mari centre religioase ale Rusiei, avand numeroasele manastiri bine conservate din timpurile stravechi. Vom vizita ansamblul Kremlin situat pe malul lacului Nero si construit in secolul XVII. Acesta cuprinde Catedrala Adormirii Maicii Domnului, biserici si cladiri rezidentiale. Continuam cu Manastirea Epifaniei lui Abraham, precum si Manastirea Spaso-Yakovlevsky. De-a lungul anilor, s-au rugat aici Imparateasa Ecaterina a II-a si Imparatii Alexandru I, Nicolae I, Alexandru al IIlea si Nicolae al II-lea. O adevarata comoara a Inelului de Aur! Ne indreptam catre capitala Rusiei pentru cazare la hotel Korston 4* sau similar.
Ziua 5: MOSCOVA
Mic dejun. In aceasta zi, vom avea un tur panoramic de oras ce include: Piata Rosie, construita in secolul al XVI-lea de Ivan cel Grozanic, Parcul Victoriei, Arcul de Triumf, Casa Alba, Catedrala Mantuitorului, platforma de observare Sparrow Hills, monumentul lui Puskin de pe strada pietonala Arbat, precum si alte obiective emblematice ale actualei capitale. Continuam vizita orasului cu o plimbare de o ora cu metroul moscovit, atractie turistica de prima mana, in special pentru decorurile spectaculoase si unice ale fiecarei statii. Timp liber pentru pranz sau vizitarea Catedralei Sfantului Vasile (intrarea este optionala si se face individual, fara insotitorul de grup, pret informativ: 10 EURO/persoana). Continuam programul cu vizitarea Complexului Kremlin (plimbare prin interiorul Kremlinului si vizitarea a doua catedrale). Minunat monument arhitectonic si de arta, odinioara fortareata, Kremlinul gazduieste astazi cele mai frumoase palate si catedrale din Rusia.
Ziua 6: MOSCOVA - SANKT PETERSBURG (zbor)
Mic dejun. Transfer la aeroport pentru imbarcare pe cursa companiei Aeroflot cu destinatia Sankt Petersburg. Sosire in fosta capitala a Rusiei la ora 14:25. Transfer si cazare la hotel Golden Age 4* sau similar in Sankt Petersburg. Seara, optional, va propunem sa participati la un spectacol folcloric traditional rusesc.
Ziua 7: SANKT PETERSBURG
Mic dejun. Ziua de astazi o dedicam orasului St. Petersburg unde vom avea un tur panoramic de oras care include: Palatul de Iarna, strada Nevsky Prospekt cu celebrele sale poduri, Catedrala Kazan, Catedarala Sf. Isaac, fortareata Petru si Pavel (intrare inclusa) - cea mai veche constructie, fosta capitala a Imperiului Rus, acum emblema orasului si locul unde se odihnesc multi dintre fostii tari ai Rusiei. Dupa amiaza, optional, vom vizita marile catedrale ale St Petersburgului: Catedrala Sf Isaac (a carei cupola este acoperita cu 100 kg de aur pur, fiind considerata a treia mare catedrala ca dimensiune din lume), Catedrala Mantuitorului Insangerat si Catedrala Fecioarei din Kazan.
Ziua 8: SANKT PETERSBURG - PUSKIN (optional)
Mic dejun. In cursul diminetii vom face o vizita la fosta resedinta a tarilor Rusiei - astazi spatiul care gazduieste celebrul Muzeul de Arta Ermitaj, ale carui colectii valoroase sunt prezente in Palatul de Iarna, unul dintre cele mai cunoscute palate imperiale. Dupa amiaza, optional, va propunem o excursie in orasul Puskin, unde vom putea vizita Palatul Ecaterinei, inclusiv Camera de Chihlimbar si parcul palatului. Palatul de vara este inima Satului Tarilor (Tsarskoe Selo), unul din cele mai pitoresti parcuri ale fostei resedinte ale tarilor rusi, unde veti simti atmosfera stilului vietii regale si intreaga sa maretie. Este greu de crezut ca tot interiorul este rezultatul unei atente restaurari, care a fost terminata in urma cu doar cativa ani. In zilele noastre, legendara Camera de Chihlimbar (unde rasina acoperea peretii, intr-un stil magnific si stralucitor), precum si interioarele radiante au recapatat in cele din urma fosta lor splendoare, pierduta in urma distrugerilor realizate in timpul celui de al doilea razboi mondial. Astazi, mii de turisti vin la Puskin sa admire superbele parcuri si Palatul Ecaterinei.
Ziua 9: SANKT PETERSBURG - PETERHOF (optional)
Mic dejun. Optional, va propunem o excursie la Petrodvoret (Peterhof), resedinta de vara a tarilor rusi. Aici vom vizita Marele Palat si gradina principala unde sunt amplasate statuia lui Samson cu leul si fantanile in cascada. Spectaculosul Peterhof, este situat in Golful Finlandei, la 34 km de Sankt Petersburg si atrage mii de turisti datorita parcurilor si palatelor sale faimoase. Peterhof este faimos si datorita fantanilor sale, care sunt frecvent comparate cu cele de la Versailles. Marea Cascada are in centru fantana lui Samson, aceasta fiind desemnata drept simbol al parcului. Fiind fosta resedinta de vara a tarilor, Peterhof este un conglomerat de palate, Marele Palat fiind cel mai important. A fost ocupat in timpul celui de-al doilea razboi mondial de catre nazisti, care l-au lasat in ruina, iar reconstructia palatelor si a parcurilor a transformat locul intr-o expozitie a splendorii vietii regale. Puteti admira salile decorate stralucitor cu aur, marmura si numeroase oglinzi. Frumusetea Peterhofului, a superbelor fantani si a palatelor sale, nu a lasat niciun vizitator indiferent si nici dvs. nu veti face exceptie de la regula.
Ziua 10: SANKT PETERSBURG - MOSCOVA - BUCURESTI
Mic dejun. Eliberarea camerelor in jurul orei 11:00. Timp liber pentru ultimele cumparaturi sau plimbari individuale. Dupaamiaza, transfer la aeroport pentru imbarcare pe cursa Aeroflot cu destinatia Bucuresti (decolare la ora locala 17:40, schimbarea cursei la Moscova). Sosire la Otopeni la ora 23:45.

Servicii incluse/neincluse

Inclus

  • transport cu avionul Bucuresti - Moscova si retur Sankt Petersburg - Moscova - Bucuresti cu compania AEROFLOT;
  • transport cu avionul cursa interna: Moscova - St. Petersburg cu compania AEROFLOT;
  • transferuri aeroport - hotel - aeroport;
  • transport cu autocar pe tot parcursul turului conform programului;
  • 9 nopti cazare la hoteluri 4* cu mic dejun: 3 nopti in Moscova, 1 noapte in Suzdal, 1 noapte in Yaroslavl si 4 nopti in Sankt Petersburg;
  • 1 cina la restaurantul hotelului in Moscova (ziua 1);
  • tururi panoramice cu ghid local in Serghiev Posad, Vladimir, Suzdal, Kostroma, Yaroslavl, Rostov Veliky, Moscova si Sankt Petersburg;
  • vizitarea Manastirii Lavra in Serghiev Posad;
  • vizite in Vladimir: Catedrala Adormirii Maicii Domnului, Catedrala Sfantului Dimitrie, Poarta de Aur, Manastirea Bogolyubsky;
  • vizitarea Kremlinului si a Muzeului de Arhitectura din lemn in Suzdal;
  • vizitarea Manastirii Ipatiev si a Muzeului de panza si a scoartei de mesteacan in Kostroma;
  • vizitarea Catedralei Schimbarea la Fata a Mantuitorului si a Bisericii Prorocului Ilie in Yaroslavl;
  • vizite in Rostov Veliky: Manastirea Spaso-Yakovlevsky, Kremlinul;
  • vizita metrou Moscova - cu intrare la statiile reprezentative;
  • vizitarea Complexului Kremlin (plimbare prin interiorul Kremlinului si vizitarea a doua catedrale) in Moscova;
  • vizitarea Fortaretei Petru si Pavel si a Muzeului Ermitaj in Sankt Petersburg;
  • insotitor roman de grup;
  • taxa de viza si procesare acte (poate suferi modificari);
  • taxele de aeroport si catering (pot suferi modificari).

Neinclus

  • asigurare medicala de calatorie (obligatorie), suma minima asigurata trebuie sa fie de 30.000 EURO;
  • asigurarea storno (optionala), se incheie odata cu contractul de comercializare a pachetului de servicii turistice, in pachet cu asigurarea medicala de calatorie;
  • bacsisuri pentru prestatorii locali (ex: soferi, personal hotelier, ghizi): 35 EURO/persoana – se practica in Rusia, se achita la sosirea in tara de destinatie;
  • excursiile optionale si intrarile la obiectivele turistice, altele decat cele mentionate ca fiind incluse;
  • bauturile alcoolice sau racoritoare la mesele incluse in program.

Note

ORAR INFORMATIV DE ZBOR (ore locale):

Bucuresti 13:30 – Moscova 16:30 durata zborului: 3h 00min
Moscova 13:05 – Sankt Petersburg 14:25 durata zborului: 1h 20min
Sankt Petersburg 17:40 – Moscova 19:00 / 20:35 – Bucuresti 23:45 durata zborului: 1h 20min / 3h 10min

GRUP MINIM:

25 persoane. Pentru un grup de 20-24 persoane, pretul se majoreaza cu 75 EURO/ persoana. Pentru un grup de 15-19 persoane, pretul se majoreaza cu 150 EURO/ persoana. Pentru un numar mai mic de 15 participanti pretul se recalculeaza sau circuitul se reprogrameaza. De asemenea, in cazul unui grup mai mic, agentia isi rezerva dreptul de a schimba compania aeriana sau hotelurile, cu pastrarea standardelor si cu informarea prealabila a turistilor inscrisi. Locurile confirmate suplimentar fata de grupul rezervat pot fi la un tarif mai mare (in functie de disponibilitatile la avion si cazare) si se supun unor reguli diferite de decomandare.

CONDITII FINANCIARE:

TERMENE DE PLATA:
⚫ 20% din pretul pachetului turistic la inscriere;
⚫ 60% din pretul pachetului turistic cu minim 60 zile inaintea plecarii;
⚫ 20% din pretul pachetului turistic cu minim 30 zile inaintea plecarii.
Procentul aferent primei plati sa va calcula in functie de momentul inscrierii. Daca inscrierea intervine cu mai putin de 30 zile inaintea plecarii, pachetul turistic se va achita integral.
In cazul nerespectarii termenelor de plata, Tour Operatorul isi rezerva dreptul de a anula rezervarea.

CONDITII DE ANULARE / PENALIZARI:
⚫ 5% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face intre 120 zile – 91 zile inaintea plecarii;
⚫ 20% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face in intervalul 90 zile – 61 zile inaintea plecarii;
⚫ 50% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face in intervalul 60 zile – 46 zile inaintea plecarii;
⚫ 80% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face in intervalul 45 zile – 30 zile inaintea plecarii;
⚫ 100% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face cu mai putin de 30 zile inaintea plecarii.

IMPORTANT! Va reamintim ca incheierea unei Asigurari STORNO de calatorie poate acoperi pierderile financiare cauzate de anulare, contracarand efectul penalizarilor aplicate. Va recomandam sa uzati de acest mijloc de protectie financiara care acopera cele mai frecvente evenimente ce cauzeaza anularea calatoriei.

TRANSFERURI PRIVATE DIN PROVINCIE LA / DE LA AEROPORT (MINIM 2 PASAGERI):
20 EURO/adult /dus-intors si 10 EURO/copil 2-12 ani/dus-intors din orasul PLOIESTI, GIURGIU, URZICENI
25 EURO/adult/dus-intors si 10 EURO/copil 2-12 ani/dus-intors din orasul TARGOVISTE
30 EURO/adult/dus-intors si 15 EURO/copil 2-12 ani/dus-intors din orasele SINAIA, PITESTI, ALEXANDRIA, BUZAU
35 EURO/adult/dus-intors si 15 EURO/copil 2-12 ani/dus-intors din orasele PREDEAL, SLOBOZIA
40 EURO/adult/dus-intors si 20 EURO/copil 2-12 ani/dus-intors din orasele BRASOV, CALARASI
45 EURO/adult/dus-intors si 20 EURO/copil 2-12 ani/dus-intors din orasele FOCSANI, SLATINA
50 EURO/adult/dus-intors si 30 EURO/copil 2-12 ani/dus-intors din orasele CONSTANTA, CARACAL
55 EURO/adult/dus-intors si 30 EURO/copil 2-12 ani/dus-intors din orasele CRAIOVA, RM VALCEA, BRAILA, GALATI, TECUCI, FAGARAS
65 EURO/adult/dus-intors si 35 EURO/copil 2-12 ani/dus-intors din orasele TULCEA, BACAU
70 EURO/adult/dus-intors si 35 EURO/copil 2-12 ani/dus-intors din orasul SIBIU
80 EURO/adult/dus-intors si 45 EURO/copil 2-12 ani/dus-intors din orasele SIGHISOARA, MEDIAS
95 EURO/adult/dus-intors si 50 EURO/copil 2-12 ani/dus-intors din orasul TG MURES
NOTA: Serviciul de transfer privat este valabil in limita locurilor disponibile la momentul rezervarii.

Observatii

OBSERVATII:

  • DOCUMENTE NECESARE CALATORIEI: CARTE DE IDENTITATE VALABILA SAU PASAPORT SIMPLU ELECTRONIC SAU TEMPORAR VALABIL CEL PUTIN 6 LUNI DE LA INCHEIEREA CALATORIEI; TOTI COPIII AU NEVOIE DE PASAPORT;
    • ACEST PROGRAM NU NECESITA OBTINEREA VIZEI TURISTICE PENTRU CETATENII ROMANI;
    • nu sunt necesare vaccinari speciale pentru aceasta destinatie;
    • clasificarea pe stele a unitatilor de cazare este cea atribuita de oficialitatile din tarile vizitate, ca atare facilitatile camerelor sunt conforme cu standardele locale;
    • conform reglementarilor in vigoare, minorii trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii pentru a fi lasati sa iasa din tara: sa calatoreasca cu cel putin un adult insotitor; sa aiba asupra lor acordul ambilor parinti (sau al parintelui care nu-i insoteste) legalizat la notariat; adultul care-i insoteste, in cazul in care acesta nu este unul dintre parinti, trebuie sa aiba cazier judiciar pe care sa-l prezinte la frontiera; informatii suplimentare pe www.politiadefrontiera.ro;
    • persoanele care calatoresc cu copii sub 18 ani trebuie sa detina pe langa pasaportul acestora si o copie a certificatului de nastere al copiilor (este posibil ca autoritatile de la frontiera sa o solicite);
    • agentia nu raspunde in cazul refuzului autoritatilor de la punctele de frontiera de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite sa paraseasca teritoriul propriu;
    • tariful pentru copil este valabil in cazul in care acesta sta in camera cu doi adulti. Pentru a beneficia de tariful de copil acesta trebuie sa nu fi depasit la data inceperii calatoriei varsta mentionata in program.
    • distributia camerelor la hoteluri se face de catre receptiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de catre turist direct la receptie, asistat de insotitorul de grup;
    • hotelul isi rezerva dreptul de a solicita fiecarui turist o suma cash sau o copie a cartii de credit personale, ca garantie pentru cheltuielile suplimentare ce urmeaza a fi facute pe parcursul sederii;
    • pentru anumite facilitati din hotel sau din camera, hotelierul poate solicita taxe suplimentare; in momentul sosirii la hotel solicitati receptionerului sa va informeze cu exactitate asupra lor;
    • in ultimii ani tot mai multe hoteluri si vase de croaziera au initiat politica „fara bani cash” (cash free). Astfel, este posibil ca unii prestatori sa nu mai incaseze bani cash pentru serviciile suplimentare prestate, de aceea este important sa detineti un card de credit cand calatoriti in afara tarii;
    • persoanele care calatoresc singure pot opta pentru camera single sau pentru partaj, caz in care agentia va propune, in functie de inscrierile existente sau ulterioare, un partaj. In situatia in care nu exista partaj pana la expirarea termenului limita de inscriere, agentia nu se obliga sa suporte diferenta de camera single, in consecinta turistul poate sa se retraga fara penalizari sau sa opteze pentru camera single;
    • agentia isi rezerva dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport in cazul in care valoarea acestora este schimbata de compania aeriana;
    • agentia nu este raspunzatoare pentru eventualele perturbari ale orarului de zbor;
    • in situatia in care turistul achizitioneaza bilete de avion pe zboruri interne iar acestea nu mai corespund noului orar de zbor al cursei internationale, agentia nu are obligatia de a suporta eventualele diferente de pret ocazionate de reemiterea biletelor pe cursa interna; daca circuitul se anuleaza din cauza neintrunirii grupului minim, agentia nu este obligata sa suporte costul respectivelor bilete de avion;
    • conducatorul de grup poate modifica programul actiunii in anumite conditii obiective;
    • conform reglementarilor internationale, serviciile de ghidaj in interiorul muzeelor pot fi asigurate doar de catre ghizii locali;
    • politica de prealocare a locurilor in avion depinde de fiecare companie aeriana; la cerere, se pot furniza informatii suplimentare cu privire la acest aspect;
    • agentia nu este raspunzatoare pentru pierderea sau furtul bagajelor, a actelor sau a obiectelor personale; in cazul in care aceste situatii nedorite apar, turistul are obligatia de a depune personal plangere la organele competente;
    • excursiile optionale se efectueaza la fata locului cu agentii locale. Sumele aferente acestor excursii nu se incaseaza in numele si pentru agentia Tour Operatoare. Preturile excursiilor optionale pot fi mai mari decat cele ale excursiilor ce pot fi achizitionate de la receptia hotelurilor, aceasta datorandu-se faptului ca persoanele participante vor avea la dispozitie un mijloc de transport care ii va duce si ii va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei si dupa caz ghid local. Pretul excursiilor este calculat pentru un grup minim de 20 persoane. La un numar mai mic de participanti pretul creste proportional; daca numarul persoanelor inscrise la excursiile optionale este suficient de mare, insotitorul de grup se va alatura turistilor care au achizitionat respectivele excursii, astfel incat cei care raman la hotel vor avea program liber fara insotitor; in situatia in care excursia optionala se va desfasura fara prezenta insotitorului de grup (din cauza numarului mic de participanti), limba de comunicare va fi engleza;
    • bacsisurile pentru prestatorii locali (tips) reprezinta o practica internationala si nu sunt obligatorii;
    • acest program nu este recomandat persoanelor cu mobilitate redusa;
    • in situatia in care turistul are cerinte speciale, cum ar fi dar fara a se limita la: camere alaturate sau cu o anumita localizare, meniu special, acestea vor fi cu titlul de solicitare catre prestatori dar nu vor fi considerate confirmate decat in masura posibilitatilor de la fata locului;
    • nominalizarea insotitorului de grup si comunicarea datelor de contact ale acestuia vor fi furnizate cel tarziu cu o saptamana inaintea plecarii in calatorie;
    • asezarea in autocar se face in ordinea inscrierilor, incepand cu bancheta a doua;
    • prezentul document constituie anexa la contractul de prestari servicii.
Distribuie:

Solicita informatii

seventeen + thirteen =

Telefon: 0724514592